Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Aradul investește 35 mil. euro în reabilitarea zonei centrale

Autoritățile locale din Arad demarează un amplu proiect de reabilitare a zonei centrale a municipiului. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro, dintre care 10 milioane provin din fonduri ale municipalității, iar 25 de milioane din fonduri europene. În ceea ce privește durata estimată a lucrărilor, aceasta va fi, conform primarului Gheorghe Falcă, de doi ani.



”În urmă cu 12 ani, într-o parte începeam, în altă parte finalizam reabilitarea zonei centrale. De atunci, pe tot traseul nu au fost decât intervenții minimale. La fel, în 2003-2004 s-au finalizat trotuarele. Și în cazul acestei lucrări, nu au fost decât intervenții minime, ulterior. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm, că pe Bulevardul Revoluției, canalizarea a fost finalizată acum 110 ani, iar apa a fost introdusă în 1970. La fel discutăm de canalizarea din Vlaicu, terminată în 1980 și apa de pe Iuliu Maniu și Renașterii, care a fost introdusă în 1970”, a spus Gheorghe Falcă, primarul Aradului, într-o onfeință de presă.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Farmec - afaceri de peste 50 milioane euro în 2018. Produsele, comercializate în peste 30 de state

Articolul următor

Globalworth District, the first art&tech district in Romania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Investiții
Infrastructură
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share