Cei 33,5 km din Autostrada Transilvania care mai sunt de finalizat pe raza județului Mureș vor fi dați în circulație până la sfârșitul acestui an. Sunt asigurările date de către constructorii celor două loturi Iernut-Chețani – Astaldi și Max Boegl și Chețani – Câmpia Turzii – Straco, trasmise miercuri de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a ajuns în jurul amiezii pe DN 14 A, la șantierul unde Astaldi va construi nodul Iernut, pentru vizita celor două loturi care sunt în execuție până la Câmpia Turzii.
Timp de aproape două ore am străbătut cei peste 33 de km de autostradă, am coborât și am urcat din mașini pentru a evalua profan și rapid cum au evoluat lucrările de ultima dată când am fost pe aceste șantiere.
O parte din lotul Iernut – Chețani este asfaltat, lucrările la cele două poduri pe care antreprenorii generali Astaldi și Max Boegl le execută peste râul Mureș sunt avansate, aducându-ne aminte de un Stonehenge modern, din beton armat, iar stadiul fizic al lucrările este undeva la 61%, potrivit estimărilor oficiale.
Pe lotul Straco, de văzut am văzut mai puține, dar constructorii au promis să se mobilizeze. Avansul fizic pe lotul Chețani-Câmpia Turzii este de aproximativ 22%.
“Am făcut o scurtă evaluare, am văzut că s-a lucrat la structuri și pe perioada lunilor ianuarie și februarie, ceea ce este un lucru îmbucurător, pentru că se recuperează anumite decalaje care existau la aceste loturi. Progresul fizic este unul acceptabil pe lotul Iernut-Chețani, pe Chețani – Câmpia Turzii, am spus și constructorului că aș vrea să văd de săptămâna viitoare o mobilizare mult mai mare, asta nu înseamnă că celălalt lot este exclus sau că ar fi fost o mobilizare exemplară. Pot să spun că ghinionul lor este că eu voi sta pe șantiere în permanență, săptămânal voi vedea exact cum evoluează lucrările”, a declarat Răzvan Cuc, adăugând, oarecum amuzant la partea cu bugetul, că: “Nu mai este niciun fel de barieră administrativă, vorbim de exproprieri, de probleme pe acord de mediu, relocări, nu avem probleme. Ei trebuie să lucreze, bani există, buget încă nu avem, dar ei trebuie să lucreze. M-au asigurat constructorii că la sfârșitul anului se va da în circulație, vorbesc de ambele loturi”.
Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a confirmat că din promisiunile constructorilor și din analiza situațiilor de lucrări “considerăm că la sfârșitul anului pot fi date în circulație, nu recepție, în trafic”.
Lucrările pe lotul Chețani-Câmpia Turzii au fost întârziate din motive obiective, a punctat Narcis Neaga, constructorul fiind în insolvență.
“Noi i-am sprijinit din toate punctele de vedere, în special financiar, am plătit aproape instant, am deblocat toate problemele administrative, pentru că problemele mari în construcția de autostrăzi sunt fie problemele administrative, fie problemele de pe șantier în ceea ce privește dotările, mobilizarea, dar considerăm în urma discuțiilor că ei vor face față. Am urmărit să vedem în special aprovizionarea cu materiale, pentru că, dacă ei până la o anumită dată nu sunt aprovizionați cu materiale, în special la tablierele metalice, nu au nicio șansă să termine. Surpriza a fost că într-adevăr au deblocat, au început să vină materialele, au făcut plăți, credem că vor finaliza”, a mai completat directorul general CNAIR.
Cum stăm cu Autostrada Unirii…
Autostrada 8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni, botezată și a Unirii în legea pe care parlamentarii au adoptat-o cu mult aplomb anul trecut (iacă, termenul a trecut și multe nu s-au întâmplat și nu răspunde nimeni pentru că nu era cum), rămâne totuși oarecum în planurile ministeriale.
“La sfârșitul lunii martie este termenul de depunere pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru Târgu Mureș-Târgu Neamț, așa cum s-a convenit prin proiectul de lege”, a afirmat ministrul Răzvan Cuc.
Acesta a solicitat sprijinul media dacă apar contestații (deși dacă studiul va respecta toate prevederile normative, nu prea înțelegem de ce ar fi contestații). “În momentul în care vor exista contestații, dvs. să fiți cei care, pe de o parte, așa cum criticați activitățile ministrului când nu face anumite lucruri, să îi criticați și pe care fac contestații, doar de dragul de a bloca lucrurile”, a fost solicitarea ministrului.
Dar cu centurile…
Județul Mureș este unul dintre județele văduvite de variante ocolitoare, mai popularele centuri.
Întrebat de centura Reghinului, acesta a anunțat că avea o întâlnire cu administrația locală. “Înțeleg că este în pregătire un studiu de fezabilitate al autorităților locale și, probabil vom prelua acel studiu pentru a lansa o licitație de proiectare și execuție în viitor”, a precizat acesta.
Centura Sighișoarei pare un pic mai norocoasă pentru că e cuprinsă în masterplan.
“Centura Sighișoarei, din ce îmi amintesc, este în perioada de implementare în Masterplan în 2021-2030, fiind în Masterplan putem trage mai aproape acest proiect, am mai făcut-o și pentru alte proiecte și, probabil, asta se va întâmpla și pentru Centura Sighișoarei”, a menționat Răzvan Cuc, care a susținut că ar fi posibil ca anul acesta să fie lansate licitațiile pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.
Despre abandonata centură a Târgu Mureșului, era să scriem și sedusă, am aflat că astăzi va avea loc procesul privind suspendarea hotărârii de guvern prin care a fost aprobată investiția Varianta de Ocolire Târgu Mureș.
“Am fost foarte uimit când am înțeles că pe coridorul centurii au fost date autorizații de construire de către autoritățile locale. Oamenii aceia bineînțeles că au contestat exproprierile. În momentul când avem un obiectiv de investiții, culoarul pentru obiectivul respectiv se blochează. Dacă autoritățile locale știu că acolo trebuie să se facă un obiectiv, ei înainte să emită un aviz trebuie să consulte măcar CNAIR sau DRPD local și să spună: Domnule, vrem să dăm o autorizație și atunci i se răspunde”, a spus Răzvan Cuc referitor la centura Târgu Mureșului.
No, asta știam și noi și cu toate astea au început lucrările, s-a executat vreo 35% din centură, până să declare forfait constructorul, niciun primar care a dat autorizațiile de construire nu a răspuns și nici vreo companie de proiectare nu a modificat proiectul dacă tot au apărut casele acelea pe traseu. Și nu au fost decât vreo 10 ani între aceste momente. Așa că aici încă nu e cu happy-end, ci un mai diplomat la Sfântul Așteaptă.
Ce se întămplă cu DN-urile…
Ce se va întâmpla cu drumurile naționale de prin județ, unele într-o stare deplorabilă, cum ar fi DN14 A, Iernut – Târnăveni, DN 16 Reghin-Cluj-Napoca, vești foarte bune nu avem încă. Adică vor rămâne tot la nivelul plombări și turnare de covor asfaltic, dacă au noroc.
“Toate DN-urile din județ vor fi atacate fie prin contractele subsecvente care sunt pe covoare asfaltice, fie în regie proprie (n.red. Direcția Regională de Drumuri și Poduri) pentru că și dânșii au utilaje, au stații, au tot ce le trebuie ca să facă lucrări în regie proprie. Toți ne dorim să nu mai stăm la mâna unor constructori neserioși atât pe CNAIR cât și pe CFR și să avem propriile utilaje cu care să intervenim pentru că momentul de față vedem că poate suntem și un pic captivi în fața unor firme care nu își duc la bun sfârșit contractele așa cum ar trebui”, a menționat ministrul.
În afară de vizitele pe șantiere, de pe 23 martie, ministrul va începe vizitele pe șantier, pentru a prezenta exact modul în care se lucrează la fiecare lot de autostradă.
Ligia VORO