Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Transportatorul International Alexander din Arad a ajuns la afaceri de 70 mil. euro în 2018

Compania de transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc, fondată în 2003 de antreprenorul Simion Ioan Apreutese, a finalizat anul trecut cu afaceri de 70 de milioane de euro, iar pentru acest an ţinteşte afaceri de 80 de milioane de euro, potrivit oficialilor companiei, scrie zf.ro.

„În continuare, core businessul companiei va fi transportul, creşterea şi reînnoirea flotei. Avem semnate noi contracte pentru servicii de transport şi distribuţie şi suntem în discuţii şi cu alţi potenţiali parteneri“, a declarat pentru ZF Loredana Dan, business development manager pe Europa a International Alexander Holding.

Operatorul din Arad asigură servicii de transport multimodal, pe cale rutieră, pe apă sau aer şi oferă şi soluţii logistice, funcţionând şi ca o casă de expediţii. Compania livrează marfă pentru clienţi din industria auto, IT dar şi pentru cei din FMCG. Printre cei mai mari clienţi aflaţi în portofoliu se numără Daimler, Samsung sau Procter &Gamble, potrivit ultimelor date.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cluj-Napoca: Un antreprenor de 25 ani își folosește bolizii Lamborghini și Ferrari în jocurile pe care le creează

Articolul următor

UVT și ADR Vest au semnat al doilea contract de finanțare pentru reabilitarea Facultății de Chimie, Biologie și Geografie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share