Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Infrastructura Aeroportului Internaţional Cluj, apreciată drept foarte bună de Agenția Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei

Elementele de infrastructură ale Aeroportului Internaţional Cluj sunt în stare foarte bună, potrivit specialiştilor Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi ai Autorităţii Aeronautice Civile Române (AACR), care le-au inspectat recent, informează reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj.

De asemenea, specialiştii EASA şi cei ai AACR evaluează drept profesionist şi competent modul în care personalul Aeroportului gestionează toate activităţile specifice de aviaţie civilă, potrivit sursei.

În perioada 11-15 februarie 2019, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei, în cadrul unui audit efectuat Autorităţii Aeronautice Civile Române, a verificat şi nivelul de conformare al Aeroportului Internaţional Cluj cu cerinţele europene de aviaţie privind siguranţa, se menţionează în comunicatul transmis vineri de Aeroportul Internaţional Cluj.

În cadrul vizitei de audit la aeroport, experţii EASA au verificat starea infrastructurii aeroportuare, respectiv pista, căile de rulare şi platformele de staţionare aeronave, precum şi întreaga documentaţie specifică unui aeroport privind respectarea cerinţelor de certificare impuse de către regulamentele europene şi internaţionale.

Atât specialiştii pe siguranţă ai EASA, cât şi cei ai AACR au constatat starea foarte bună a elementelor de infrastructură aeroportuară, apreciind totodată modul profesionist, eficient şi competent al personalului Aeroportului în gestionarea tuturor activităţilor specifice de aviaţie civilă, precizează reprezentanţii Aeroportului.

Aeroportul Internaţional Cluj oferă în 2019 peste 40 de destinaţii regulate din 20 de ţări, prin intermediul a 7 companii aeriene.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Proiecte rezidențiale din 12 țări în programul Building Home 2019

Articolul următor

Banii europeni circulă și pentru drumurile județene. Alocarea în Cluj: peste două treimi din fondurile UE obținute prin POR 2014-2020

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

CNIPMMR devine IMM România

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) își lansează noua identitate vizuală. În urma…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share