Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Municipiului Timișoara au semnat astăzi, 16 aprilie 2019, în sala de consiliu a PMT, două noi contracte de finanțare în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020.
Primul dintre proiecte prevede dotarea cu echipamente medicale performante a Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara.
Astfel, prin proiect va fi achiziționată aparatură medicală adaptată cerințelor de astăzi pentru UPU, după cum urmează: un videolaringoscop – sistem complet, pentru intubații dificile, o măsuță de resuscitare pentru nou-născuți, un ventilator neonatal, un RMN, un aparat mobil de radiologie, un pulsoximetru, analizoare markeri inflamatori, biochimie și sediment urinar, un monitor portabil de respirație, un cărucior și o măsuță mobilă pentru medicamente.
În total, vor fi achiziționate 12 echipamente moderne pentru îmbunătăţirea calității serviciilor spitalicești de urgență la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.
Valoarea totală a investiției este de 6.818.454,74 lei, din care finanțare nerambursabilă – 6.672.295,44 lei. Perioada de implementare este de 15 luni.
Cel de-al doilea proiect vizează îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul rezidențial prin reabilitarea termică a unor noi blocuri de locuințe din municipiul Timișoara. Este vorba de două imobile – str. Gheorghe Lazăr nr. 36 (S+P+10E) și Intrarea Iulia Simu nr. 12, bl. 8C (S+P+4E), care totalizează un număr de 159 de apartamente.
Sunt prevăzute mai multe tipuri de intervenții: izolarea termică a pereților exteriori, a planșeelor peste subsol și peste ultimul nivel, închiderea balcoanelor și înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie termoizolantă, lucrări de reparații, finisaje etc. Investițiile vor conduce la diminuarea consumului de energie pentru încălzirea apartamentelor, reducerea emisiilor de CO2 și, bineînțeles, îmbunătățirea aspectului urbanistic.
Valoarea totală a proiectului este de 2.945.452,32 lei, din care finanțare nerambursabilă – 1.756.463,99 lei. Durata de implementare este de 20 de luni.
Semnatarii contractelor au fost Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara, și Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.
Proiectele sunt finanțate prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Operațiunea 8.2.B – Unități de primiri urgențe, respectiv Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul de locuințe, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale.
La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio – POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 432 de proiecte, în valoare totală de 559,53 milioane euro, cu o valoare a finanțării nerambursabile de 452,79 milioane euro.