Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Electro-Mobility 2019: conducerea autonomă este dezvoltată de viitorii experți din domeniu

  • 78 de finaliști au concurat în ultima etapă a competiției Electro-Mobility organizată de Continental Iași
  • Au participat studenți din București, Cluj, Galați, Iași și Suceava
  • Premii în valoare totală de 2800 de euro

78 de studenți din București, Cluj, Galați, Iași și Suceava au luat parte la una dintre cele trei componente ale competiției Electro-Mobility: Embedded, Hardware sau Software.

Aflată la cea de-a 13-a ediție, competiția studențească Electro-Mobility Embedded a avut ca principală temă și anul acesta conducerea autonomă. Viziunea pe 5 ani a competiției este clădită în jurul conducerii autonome și a nivelurilor de automatizare definite de industrie, unde nivelul 0 reprezintă absența oricărui sistem de asistare la condus, iar nivelul 5 reprezintă automatizarea maximă, unde nu mai este necesară existența unui subiect uman pentru a monitoriza sau controla deplasarea vehiculului.

„Etapa Electro-Mobility Embedded de anul trecut a introdus primele elemente ce asigură nivelul 1 spre 2 din conducerea autonomă, anume concurenții au dezvoltat mașini electrice cu asistare la menținerea benzii de circulație, oprire/evitare în caz de obstacole, recunoașterea semnelor de circulație. Anul acesta am trecut la următorul nivel. Concurenții au avut provocarea ca mașinile lor să se conducă singure în elemente de trafic semaforizat sau cu alți participanți la trafic. În următorii ani, complexitatea proiectului va fi mai ridicată”,  a spus Rareș Antăluț, președintele juriului Electro-Mobility Embedded.

În paralel s-au desfășurat alte două competiţii: Electro-Mobility Software, în care un grup de studenţi a avut sarcini de programare și Electro-Mobility Hardware în care studenţi ieşeni au fost provocați să construiască pe loc un circuit electric.

„Competiția studențească Electro-Mobility a devenit o tradiție și în fiecare an ne bucurăm să cunoaștem viitori ingineri pasionați de tehnologie. Prin organizarea acesteia urmărim să contribuim alături de profesorii din mediul universitar la ridicarea nivelul de pregătire al studenților în acest domeniu. De asemenea, ne propunem să aducem în atenția publicului activitatea din industria automotive dezvoltată în Iași“, a spus Marian Petrescu, directorul locației Continental din Iași.

Câștigătorii Electro-Mobility Embedded din acest an au fost: HBFS Robotics Team formată din Diana Biacu, Cristian Dobre, Mihai Crăciunescu, Maria Cîrciumaru de la Facultatea de Automatică și Calculatoare din București (locul 1), PICO Team formată din Marius Bolota, Adrian Chelaru, Ionuț Mertic, Cristian Vlad Parfeni de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din Iași (locul 2 și Premiul special pentru design software) și Fast Snail formată din Emanuel Guraliuc, Cristi Miron, Cristian Andrei Murariu de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din Suceava. Premiul special pentru design hardware a mers la echipa MEFA ROBOTICS formată din Catrina Bodean, Andrei Marian Curea, Radu Șerban Dinca, Marian Stoica de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din București.

Valoarea totală a premiilor a fost 2800 euro:

Locul I – 1500 euro pentru echipă

Locul II – 700 euro pentru echipă

Locul III – 300 euro pentru echipă

Premii speciale – 300 euro.

Câștigătorii Electro-Mobility Software au fost Andrei Ciobănașu (locul 1), Anjelo Dudun (locul 2), Teodor Anițoaei (locul 3), iar cei Electro-Mobility Hardware au fost: Narcis Alexandru Petrișor (locul 1), Gabriela Moroșanu (locul 2), Dragoș Zapodeanu (locul 3).

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Un proiect care își propune crarea unui ecosistem de tehnologii, cercetare și medicină, lansat la Cluj

Articolul următor

Asociația Dental Office Managers: Plan de business în stomatologie? Da, motivează oamenii și facilitează accesul la cele mai noi tehnologii.

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

IRUM a fost vizitată de tineri

Fabrica reghineană IRUM a fost unul din obiectivele vizitate de tinerii din Rotary Youth Exchange District 2241 Romania &…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share