Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Mihai Leu: „Târgu Mureș arată un interes foarte mare pentru sporturile cu motor”

Finalul de săptămână va aduce orașului Târgu Mureș multă adrenalină și spectacol cu mașini de curse. Asta pentru că pe 14 și 15 iunie va avea loc cea de-a doua etapă a campionatului național Super Rally 2019, organizat de Mihai Leu și AMC Racing.

Cu mașini de curse la start și piloți pregătiți să facă față traseului amenajat chiar prin centrul orașului, competiția se anunță a fi una plină de provocări. „Suntem bucuroși să ajungem la Târgu Mureș, mai ales că am observat un interes crescut în zonă pentru sporturile cu motor. Și anul trecut am avut parte de un public numeros, există și alte competiții care se desfășoară în zonă, s-a amenajat și un circuit special, așa că mizăm și anul acesta pe participarea localnicilor. Specificul curselor Super Rally este faptul că traseul pe care se concurează este unul amenajat prin centrul orașului, asta ne diferențiază de alte curse cu motor. Îi aștepăm pe toți iubitorii acestui sport la eveniment”, a declarat campionul Mihai Leu.

Program eveniment Super Rally Târgu Mureș

  • Vineri, 14 iunie
    • ora 20:00 – Prezentarea oficială a echipajelor în Cetatea Medievală
  • Sâmbătă, 15 iunie
    • ora 08:30 – Recunoașteri
    • ora 09:15 – Manșa 1 – Calificări
    • ora 14:30 – Manșa 2 – Finala
    • ora 18:30 – Festivitatea de premiere în Parcul Service Piața Trandafirilor

Campionatul Național Super Rally se află la al doilea sezon, iar anul acesta startul a fost dat de orașul Mangalia. După Târgu Mureș, va urma etapa a treia la Craiova (13-14 septembrie) și etapa a patra și finala la București (25-26 octombrie).

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Securitatea datelor și a sistemelor, principala grijă a managerilor IT, în 2019

Articolul următor

Șapte start-up-uri tech primesc o finanțare inițială de 350.000 de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.
Citeste mai mult

Turismul face pași înapoi la Cluj

Sosirile turiștilor în județ, în luna februarie, s-au diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share