Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

FOTO: Zile spectacol la Oradea, a fost celebrat fenomenul Art Nouveau

Clădiri mai puțin cunoscute, specifice stilului Art Nouveau, au putut fi vizitate în cadrul „Zilei Internaționale Art Nouveau la Oradea”. Mii de persoane au ascultat muzică de jazz și au admirat spectacole de lumini, sunet şi acrobaţii.

 

Toate drumurile iubitorilor fenomenului Art Nouveau s-au îndreptat spre Oradea în zilele de 15 și 16 iunie. În municipiul de pe Crișul Repede s-a celebrat anul acesta patrimoniul Art Nouveau sub sloganul – „Celebrează o zi, admiră o viață!”.  A fost un eveniment inedit în cadrul căruia au avut loc vizite ghidate pe parcursul celor două zile, serile încheindu-se cu muzică de jazz, spectacole de lumini, sunet şi acrobaţii, pe faţadele centrale ale Palatului Vulturul Negru și clădirilor adiacente.

 

Semnificație

Sărbătoarea de anul acesta de la Oradea a avut și o semnificație deosebită prin faptul că în 15 iunie 2019 s-au împlinit 100 de ani de la ultima zi de mandat al primarului Rimler Karoly, cel mai logeviv primar al Oradiei. După 17 ani de mandat, în care de fiecare dată a pus în prim plan interesele orașului, în întreaga sa complexitate, etnică, culturală și religioasă, acesta a lăsat în urmă un oraș în plină dezvoltare și cu o unicitate aparte la nivelul întregii regiuni. Astfel, evenimentele din 15 și 16 iunie, dedicate fenomenului Art Nouveau, au fost și un simbol al aprecierii și mulțumirii pentru aportul pe care  Rimler Karoly l-a avut în dezvoltarea orașului și, deopotrivă, pentru toți cei care au constribuit decisiv la construirea unui centru istoric distinctiv european și, nu în ultimul rând, pentru a pune în valoare acest element de unicitate al orașului Oradea.

 

Proiect european

 

Patrimoniul Art Nouveau a fost sărbătorit la Oradea printr-un eveniment special organizat de Primărie, în cadrul proiectului „Protejarea și promovarea sustenabilă a moștenirii Art Nouveau în Regiunea Dunării – acronim Art Nouveau”, finanțat prin Programul de Cooperare Transnațională Dunărea. Proiectul a fost inițiat de Oradea şi e dezvoltat în cadrul unui parteneriat format din 10 organizații din șapte țări europene, cu rostul de a acoperi o gamă variată de activități specifice promovării şi conservării patrimoniului.

În acord cu abordarea din cadrul parteneriatului, Primăria Oradea s-a aliniat temei europene a anului 2019, „Staircases” – scări interioare. Astfel, „Forme și simboluri ornamentale Art Nouveau în Oradea. Balustrade, uși și ferestre” reprezintă tema aleasă pentru programul derulat în Oradea în perioada 15-16 iunie 2019.

 

Vizite ghidate

Că Oradea reprezintă ceva în cadrul fenomenului Art Nouveau a demonstrat-o și numărul mare de participanți la vizitele ghidate, unde, pe lângă orădeni au fost și persoane din alte zone ale României și chiar din alte țări. Astfel, deși ghidajul era asigurat inițial în limbile română și maghiară, au existat și grupuri unde explicațiile au fost oferite în limba engleză.

Zilele Art Nouveau înseamnă deschiderea porţilor unor imobile emblematice pentru patrimoniul local. Anul acesta, traseele au trecut pe la imobile mai puțin cunoscute. Punctul de plecare a fost Piața Unirii – Statuia regelui Ferdinand. Traseul I a cuprins: Casa Dr. Béla Konrád – interior; Camera de Comerț și Industrie – Compania de Apă Oradea – interior; Palatul Primăriei Oradea – interior; Palatul Sztarill – Hotel Astoria – interior; Casele Adorján – interior și Palatul Sonnenfeld – interior.

 

Art Nouveau, stilul burgheziei

„Art Nouveau este un curent revoluționar de mișcare estetică, care apare la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. Este revoluționar, deoarece neagă academismul în arte, dorește să se elibereze de trecut, de stilurile anterioare și își găsește sursa de viață și de creație în natură. Întâlnim foarte des elemente zoomorfe, motive vegetale pe decorațiunile și clădirile pe care și-a pus amprenta Art Nouveau și, totodată, elemente antropomorfe. Stilul Art Nouveau este un stil al burgheziei, care este, de asemenea, un stil al democrației consumului cultural. Caracteristicile curentului Art Nouveau sunt absența liniilor drepte, a unghiurilor drepte și prezența formelor rotunjite, inspirație din arta japoneză. Culorile sunt naturale. Curentul Art Nouveau este unul internațional, deoarece apare în țări din Europa, din America, din Rusia, și universal, deoarece implică atât artele minore cât și artele majore”, a explicat muzeograful Diana Iancu, unul dintre ghizi, la începerea turului ghidat. Curentul Art Nouveau a apărut la Oradea în secolul al XIX-lea.

 

Balustrade, uși și ferestre”

Balustradele, ușile și ferestrele din metal prelucrat manual în stilul Art Nouveau au putut fi admirate la toate clădirile de pe traseu. Primul punct de oprire a fost Casa Dr. Béla Konrád, construită între anii 1909 – 1910, aparținând unui medic renumit din Oradea – Béla Konrád, care pentru o perioadă de timp a fost și președintele Comunității evreilor neologi din oraș. Medicul locuia la etajul I, unde avea și cabinetul, la parter fiind spații comerciale.

Pe scările interioare ale clădirii pot fi văzute motive geometrice, cu linii curbe, ușor ondulate. Pe poarta centrală a clădirii este reprezentat arborele vieții.

Următorul punct al traseului a fost Camera de Comerț și Industrie – actuala Companie de Apă Oradea, unde au putut fi admirate scările și balcoanele din fier prelucrat manual. „Art Nouveau face apel pentru întoarcerea la munca manuală și la tehnica tradițională, fapt pentru care această artă a fierului se regăsește de cele mai multe ori în clădirile din Oradea. Clădirea a fost construită între 1906 – 1907”, a explicat Diana Iancu.

Palatul Primăriei a fost următorul punct al traseului. Este printre puținele clădiri care și-au păstrat destinația, aceea de instituție administrativă. A fost construită între 1902 – 1903 și inaugurată oficial în 1904, pe vremea primarului Rimler Karoly. Pe acest loc, înainte de 1900 era Palatului Episcopiei Romano Catolice, biserica Sf. Ladislau de vizavi fiind catedrală. Deși este construită în stil eclectic de renumitul arhitect al Oradiei, Rimanoczy Kalman junior, clădirea are și elemente de Art Nouveau.

Palatul Sztarill – Hotel Astoria, este una dintre clădirile unde se poate observa cel mai bine stilul Art Nouveau și care este păstrată în stare bună. Laleaua, stilizată artistic, floarea soarelui și lovitura de bici sunt ornamente prezente la Palatul Sztarill. Palatul a fost construit în două etape: 1902 și 1906.

 

Art Nouveau și povești

 

La Casele Adorján au putut fi văzute elemente specifice Art Nouveau precum: coadă de păun, bulbi de flori, de inspirație folclorică, prezente pe balustrade sau ușile de intrare. Interesantă este și povestea proprietarului clădirii, Emil Adorjan, avocat și om de cultură, care a avut o afacere cu filme în perioada interbelică. În 1944 a fost deportat, ajungând în lagărul de concentrare de la Mathausen, de unde nu s-a mai întors.

Palatul Sonnenfeld a aparținut familiei cu același nume, renumită în domeniul tipografiei. O afacere prosperă până în 1944, când membrii familiei au fost deportați. „Au reușit să supraviețuiască, deoarece au fost aleși de naziști pentru a face bani falși, fiind specialiști în matrițe. După război s-au întors, fiind nevoiți să cedeze afacerea statului. Clădirea este construită în stil Art Nouveau, având și un lift. Ca motive decorative, apar elementele geometrice, atrăgând atenția discul stilizat cu o floare”, povestește muzeograful.

„Ziua Internațională Art Nouveau înseamnă pentru Oradea o recunoaștere a patrimoniului istoric din secolul al XIX-lea, mărturie a prosperității orașului din acea vreme și o moștenire lăsată nouă, orădenilor. Elemente de Art Nouveau se mai regăsesc și în alte orașe din  țară, dar Oradea excelează”, a subliniat Diana Iancu.

 

Palatele ascunse

Și traseul II al tururilor ghidate a trecut pe la clădiri mai puțin cunoscute specifice fenomenului Art Nouveau: Palatul Füchsl – interior; Casa Markovits-Mathézer – interior; Casa Sonnenfeld – exterior; Hotel Parc – interior; Casa Poynár – interior și Vila Várna – interior.

Palatul Füchsl a fost construit în 1903 de frații Füchsl, comercianți de vinuri. Acest lucru este evidențiat și de simbolul strugurelui și viței de vie deasupra beciului unde era depozitat vinul. Activitatea de bază se vedea și la intrare, pe ușă fiind simbolul viei. La vremea respectivă existau în Oradea șapte feronerii, care înceracu să-și pună amprenta pe lucrările pe care le executau.

„Casa Markovits-Mathézer este un exemplu de cum poate fi construită o locuință spațioasă pe un spațiu redus. Aflată la intersecția a trei străzi, Casa Markovits-Mathézer are special decorațiuni din motive folclorice și o combinație interesantă: piatră la parter, porțiuni tencuite, cărămidă aparentă și lemnărie la etajele superioare. A fost construită de arhitectul Frigyes Spiegel în 1911”, le-a povestit muzeograful Dumitru Noane, turiștilor.

Următoarea de pe traseu a fost Casa Sonnenfeld, considerată prima clădire secession din Oradea, 1899, o casă de un confort deosebit pentru vremea respectivă. A fost construită pentru Adolf  Sonnenfeld, primul și cel mai mare tipograf din oraș. „Este singura din Oradea inspirată de secession-ul belgian. Ferestrele sunt ornamentate cu lovitura de bici, element Art Nouveau”, explică muzeograful.

Hotel Parc, aflat într-o avansată stare de degradare, în proprietate privată și revendicat, a fost următorul obiectiv al traseului. Construit în 1903, a aparținut fraților Veiszlovits, care l-au transformat în hotel cotat pe atunci la nivel apusean. Se spune că pe vremuri ar fi stat în acest hotel și regele Carol al II-lea.

Casa Poynár a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea în locul unei case vechi, proprietate a familiei Ioan Poynár. Casa a fost destinată comerțului, fiind compartimentată pentru prăvălii: atelier de croitorie, prăvălie de delicatese, papetărie și librărie. Este unul dintre palatele proiectate și construite în stil secession la începutul secolului al XX-lea, anul 1907, finalizată în anul 1911, de către cunoscutul arhitect orădean, Ferenc Sztarill.

Vila Várna, ultimul obiectiv al traseului II, a aparținut unui avocat celebru la vremea respectivă, Varnay Ferencz, membru în Loja Masonică Regele Ladislav. Casa este bogată în elemente Art Nouveau, flori din fier forjat la balcoane și balustrade.

Sunt doar câteva dintre clădirile care conțin elemente de Art Nouveau din Oradea, deschise publicului vizitator în această ediției a Zilei Internaționale Art Nouveau.

 

Jazz și spectacol de culoare și lumini

Ediţia de anul trecut a Zilelor Art Nouveau a rămas în amintirea orădenilor mai ales prin spectacolul de proiecţie tip video mapping de pe faţada Palatului Vulturul Negru care dă spre Piaţa Unirii. Astfel că anul acesta s-au prezentat în număr și mai mare, de câteva mii, pentru a urmări spectacolul. Cei care au sosit mai devreme în Piața Unirii au avut ocazia să asiste la un concert de jazz susținut de Berti Barbera și Nicu Pătoi.

Proiecţia de pe Palatul Vulturul Negru, agrobaţiile şi muzica de jaz cântată de la balconul hotelui au fost foarte apreciate de cei prezenţi. Din păcate, duminică, spectacolul de video mapping a ţinut mai puţin din cauza furtunii.

Oricum, cei care au fost în acest weekend în Piaţa Unirii din Oradea apreciază evenimentele derulate aici şi aşteaptă cu nerăbdare viitoarea ediţiei Art Nouveau.

 

de Traian DAN

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Chapman Taylor designs Fabrica de Paine office development

Articolul următor

Premiul The COTERIE Best Handbag, câștigat de Atribut la New York

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share