Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Medicina viitorului în tratamentul AVC prezentată la Târgu Mureș

Profesorul Jacques MORET, părintele neuroradiologiei interventionale și profesorul Laurent Spelle au vorbit despre medicină viitorului în tratamentul AVC în cadrul “Flying Experts”, unul dintre cele mai importante evenimente medicale din Sud-Estul Europei, organizat de liderul mondial în tehnologie medicală pe 20 și 21 iunie la Târgu Mureș, se arată într-un comunicat de presă.

 

Organizatorii prestigiosului eveniment internațional LINNC, profesorul Jacques MORET, membru onorific și fost Președinte ESMINT (Societatea Europeană a Terapiilor Neurologice Minim Invazive), și Laurent Spelle (membru în boardul ESMINT) au prezentat specialiștilor români date despre managementul cazurilor complexe până nu demult lipsite de soluție terapeutică, cazuistică, tehnologie de ultima generație din medicina viitorului în tratamentul AVC, mai precis tratamentul modern endovascular al malformațiilor cerebrale, al celor artero-venoase și al stroke-ului aflate în faza acută, dar și electivă.

Profesorul Laurent Spelle: “trombectomia mecanică a reprezentat o revoluție în medicina modernă, un moment cum nu au fost multe în ultimii zeci de ani. A fost pentru prima dată în istoria medicinei când într-o perioadă foarte scurtă de timp, 6 studii independente au demonstrat superioritatea acestei intervenții în cazurile de AVC, față de toate cele folosite pînă la descoperirea ei.”

România are cea mai mare rată de mortalitate prin AVC din Europa, 4 români mor în fiecare oră din cauza AVC, potrivit SNRIR (Societatea Națională de Radiologie Intervențională din România). Momentan, sistemul de sănătate din România dispune de un număr foarte restrâns de specialiști care pot interveni endovascular în cazuri de AVC după cele mai noi protocoale internaționale în doar câteva centre spitalicești din țară.

Profesorul Jacques Moret: “Fiecare țară are propriile ei probleme și soluții la probleme locale. Ceea ce putem noi să spunem pe baza datelor pe care le avem și prin comparație cu Franța, de exemplu, este că ar fi necesare minim 8 – 10 centre la nivelul unei țării cu 19 milioane de locuitori, așezate corect în raport cu distribuția populației, cu echipe medicale multidisciplinare pregătite să intervină fără întrerupere pentru salvarea pacienților. Momentan, în România există un număr suficient de radiologi intervenționali bine pregătiți pentru a-și trainui colegii. De asemenea, lumea medicală europeană este deschisă și poate să susțină pregătirea unor noi colegi din România.”

Pe fondul statisticilor îngrijorătoare în ceea ce privește AVC-ul în rândul populației țării, dar și al nevoii de aliniere a României la medicina axată pe rezultat, practicată în toate țările civilizate, este o izbândă, dar și o necesitate faptul că “Flying Experts”, unul dintre cele mai importante evenimente de neuroradiologie intervențională din sud-estul Europei, are loc la Târgu Mureș, orașul în care există și singurul Centru de Excelență în Stroke din România. Prezența profesorilor Jacques Moret și Laurent Spell, două somități medicale în neuroradiologia intervențională mondială, are ca principal scop acela de a crea cadrul unui schimb de experiență în ceea ce privește tratamentul modern pentru neuroradiologii intervenționiști din România și de a implementa protocolul de bune practici în terapiile endovasculare.

Dr. Lucian MĂRGINEAN, medic primar, coordonator al Compartimentului Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş:  “Tratamentele moderne endovasculare oferă pacienților acces la ceea ce în lumea medicală numim “standardul de aur”, adică maxim ce poate oferi medicina ca rezolvare într-o specialitate din perspectiva echipei medicale și a tehnologiei. În cazurile de AVC care pînă acum erau lipsite de soluție terapeutică, pentru că metodele clasice nu ofereau acces la anumite zone afectate, se poate acționa prin intermediul tratamentului endovascular. Pregătirea medicilor români în acest domeniu este un beneficiu pentru întreaga societate, dacă ne gândim că stroke-ul este a două cauză de mortalitate în România și că 4 români mor în fiecare oră din cauza acestei afecțiuni.”

În România accidentul vascular cerebral ischemic reprezintă a două cauză de mortalitate – 21,64% și dizabilitate – 11,34% cu un cost anual pentru statul român de aproximativ 657 milioane euro. Cheltuielile directe și indirecte ajung să reprezinte aproximativ 0,4% din PIB. Din păcate, 89% din această sunt costuri indirecte și doar 11% sunt sume alocate cheltuielilor directe de tratament, conform raportului Health Economic din datele oferite de I.N.S, pus la dispoziție de SNRIR.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Consiliul Investitorilor Străini și-a ales un nou președinte

Articolul următor

Universitatea de Vest din Timișoara, membru observator al EuniverCities

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share