Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universitatea de Vest din Timișoara, membru observator al EuniverCities

Implicarea Universității de Vest din Timișoara în comunitate primește o recunoaștere importantă. Instituția a fost acceptată cu statut de membru observator în cadrul rețelei europene EuniverCities (http://eunivercitiesnetwork.com/). La începutul lunii decembrie, la Trondheim, Norvegia, se va semna documentul prin care UVT va fi acceptată ca membru cu drepturi depline. Astfel, universitatea timișoreană devine prima Universitate din Sud-Estul Europei membră a prestigioasei rețele.

EUniverCities este o rețea europeană, lansată oficial în 2012, în care orașele mijlocii și universitățile lor colaborează (în așa-numitele tandemuri) pentru a îmbunătăți cooperarea. Obiectivul rețelei este schimbul și răspândirea cunoștințelor, expertizei și experienței cu privire la cooperarea dintre oraș și universitate.

„Statutul de membru cu drepturi depline ne va da posibilitatea să învățăm de la cei mai buni din domeniu de pe plan european, dar și să împărtășim din experiența noastră celorlalte universități membre. UVT are deja o tradiție în ceea ce se numește cea de-a treia misiune a universităților, cea de implicare în comunitate. Sigur, este loc de mai mult și de mai bine, tocmai de aceea am luat decizia de accedere în cadrul rețelei EUniverCities”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Universitatea de Vest din Timișoara este cea mai mare universitate din vestul țării, în ultimi ani instituția fiind un actor activ în comunitatea din care face parte, fiind unul dintre motoarele vieții socio-culturale a Timișoarei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Medicina viitorului în tratamentul AVC prezentată la Târgu Mureș

Articolul următor

Suprafaţa agricolă declarată la APIA Mureş, în creştere

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share