Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

ECFS2019: Oportunități și amenințări emergente în domeniul serviciilor financiare

Digitalizarea, automatizarea şi inovaţia în serviciile financiare, dar şi aplicarea practică a ultimelor noutăţi legislative, s-au numărat printre subiectele dezbătute în cadrul celei de-a treia ediţii a Conferinţei Europene a Serviciilor Financiare (ECFS2019). Evenimentul a fost organizat la Braşov, între 21-22 martie.

 

Conferința Europeană a Serviciilor Financiare (ECFS), organizată de Institutul de Studii Financiare (ISF), în parteneriat cu Asociația „Centrul de Arbitraj și Mediere în Asigurări” (ACAMA) – București, şi Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private (SOROCAPP) din Târgu Mureș s-a impus ca un forum de dezbateri cu privire la aplicarea practică a ultimelor noutăți legislative, dar adaugă și o perspectivă economică și managerială a realităților din domeniul financiar, întrunind profesioniști ai finanțelor, teoreticieni și practicieni, deopotrivă.

La eveniment au participat Cristian Roşu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Valentin Ionescu, director al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicoleta Radu, director general al PAID, Alexandru Ciuncan, director general al UNSAR, Dorel Duţă, preşedinte al UNSICAR, Antonio Souvannasouck, preşedinte al PRBAR, Mădălin Roşu, preşedinte al BAAR, Narcis Păvălaşcu, preşedinte ACAMA.

Cristian Roșu, vicepreședinte Sector Asigurări Reasigurări, în cadrul ASF, a declarat, printre altele, că în 2018, piaţa asigurărilor din România şi-a îmbunătățit indicatorii de solvabilitate, subscrierile pe asigurări de locuințe crescând cu circa 5%, deși numărul polițelor s-a diminuat cu circa 300 de mii. Gradul de penetrare a asigurărilor în PIB a fost aproximativ 1,07%, comparativ cu Germania – 8,1% sau Franţa – 12%, evoluția a fost favorabilă, dar este departe de aşteptări; creșterea pieței asigurărilor este mai mică decât a PIB-ului. Pentru îmbunătăţirea situaţiei, ASF are o serie de proiecte în scopul creării unui cadrul legislativ flexibil – o serie de norme sunt în curs de reanalizare, s-au făcut propuneri de modificare a legislației pentru a o aduce în concordanţă cu realitățile economice prezente: legea asigurărilor mutuale, legea rezoluţiei, legea Fondului de Garantare. Educaţia financiară reprezintă un alt palier important pentru dezvoltarea pieţei pe termen lung; în acest sens, va fi acordat sprijin Institutului de Studii Financiare şi vor fi dezvoltate colaborări şi cu alte instituții de învăţământ, pentru îmbunătăţirea pregătirii profesionale a angajaţilor din asigurări.

Conferinţa a beneficiat de suportul a 9 centre universitare din ţară şi străinătate, care au trimis reprezentanţi la panelurile evenimentului: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, Târgu Mureș; Universitatea „Transilvania”, Brașov;  Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca; Universitatea „Valahia”, Târgoviște; Academia de Studii Economice a Moldovei, Republica Moldova; Universitatea de Vest din Timișoara; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava; Universitatea Româno-Americană din București.

Pornind de la principala tematică a evenimentului Oportunități și amenințări emergente în domeniul serviciilor financiare, evenimentul din acest an a abordat o serie de teme, cum ar fi: provocări FinTech şi Insurtech pentru domeniul financiar. Soluții de asigurare pentru limitarea efectelor riscurilor cibernetice; Arbitrajul în serviciile financiare. Soluționarea alternativă a litigiilor și importanța specializării entităților implicate; Asigurarea obligatorie a locuinței – status și proiecte de viitor; Pregătirea profesională a distribuitorului de asigurări în contextul actualelor prevederi legislative; Managementul riscului şi guvernanţă corporativă. Instrumente financiare şi metode de tranzacţionare conform MiFID II; Managementul relaţiei cu clienţii în contextul Directivei Europene a Distribuţiei în Asigurări. Creşterea ponderii asigurărilor facultative în România; Legi speciale cu implicaţii asupra serviciilor financiare. Dreptul serviciilor financiare. Tehnici și metode în combaterea spălării banilor.

Cu ocazia evenimentului, Institutul de Studii Financiare a lansat Manualul Distribuitorului de Asigurări, materialul de bază în procesul de formare profesională şi certificare a personalului implicat în distribuţia de produse de asigurări.

Articol publicat în ediția print a TB 85, aprilie 2019

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

VIDEO: Cum evoluează lucrările pe A3, lotul Iernut-Chețani

Articolul următor

Călin-Mihai Rangu, președinte ISF: “Se va trece de la asigurări ca produs la asigurări ca serviciu”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share