Contractul de finanțare pentru proiectul privind reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva a fost semnat astăzi de către directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, și primarul municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea. Valoarea totală a investiției este de 23.154.195,52 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 21.556.556,03 lei. Durata de implementare – 50 de luni.
Proiectul vizează refuncționalizarea Incintei I a acestui ansamblu monument istoric, în scopul valorificării potențialului său turistic și cultural.
Investiția cuprinde consolidarea și reabilitarea zidurilor de piatră, reabilitarea turnurilor, refacerea planșeelor intermediare și a șarpantei din lemn, închiderea golurilor exterioare (uși și ferestre) cu tâmplărie din lemn, realizarea iluminatului arhitectural, de siguranță și festiv, instalarea unui sistem de supraveghere video și racordarea la utilități. Se va interveni pe o suprafață de aproximativ 2.060 mp.
Este prevăzută, de asemenea, digitizarea obiectivului de patrimoniu.
Proiectul vine în completarea celui implementat în cadrul POR 2007-2013 – „Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva”.
Valoarea totală a investiției este de 23.154.195,52 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 21.556.556,03 lei. Durata de implementare – 50 de luni.