Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Se restaurează amfiteatrul Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Astăzi, Agenția de Dezvoltare Vest a semnat cu Consiliul Județean Hunedoara contractul de finanțare pentru investiția „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa”. Proiectul este în valoare de 22.089.484,65 lei, din care 21.308.028,78 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 54 de luni.

 

Proiectul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa vizează conservarea și restaurarea amfiteatrului roman din acest sit arheologic, pe o suprafață de aproape 5.000 de metri pătrați.

Sunt prevăzute lucrări ample: reconstruirea și gazonarea arenei, consolidarea și reamenajarea zidurilor arenei, amenajarea intrărilor, realizarea de scări de acces, pardoseli și tribune.

Proiectul cuprinde amenajarea parţială a gradenurilor de pe tronsonul sudic, astfel încât să poată fi folosite pentru diferite evenimente în perioada estivală.

Se propune amenajarea spațiului dintre intrarea nr. 7 şi intrarea nr. 12, prin reconstituirea volumetrică a zonelor Podium, Maenianum primum şi Tribuna oficialităţilor.

Reconstituirea Podiumului se va face prin amplasarea unor plăci de marmură cu dimensiunile elementelor de cornişă găsite la faţa locului și, tot din marmură, va fi realizată balustrada către arenă. De asemenea, sunt prevăzute bănci din marmură/ travertin/ calcar/ gresie.

Pentru reconstituirea Maenianum primum se propune realizarea de gradenuri din plăci de marmură, pe care să fie amplasate bănci. Vor rezulta cinci rânduri de bănci cu şezut din lespezi de marmură, pe console de marmură. Se dorește înglobarea unor elemente originale (console și bănci din marmură/ travertin/ calcar, fragment de scară, etc.) în noua compoziţie.

Reconstituirea Tribunei oficialităţilor se va face ținându-se cont de coloana corintică găsită la fața locului de arheologul Gabor Szinte.

Se dorește valorificarea acestui obiectiv de patrimoniu – Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, prin lucrări de conservare și restaurare, intervenții care să conducă la creșterea numărului de vizitatori și implicit la dezvoltarea zonei și a regiunii.

Valoarea totală a proiectului este de 22.089.484,65 lei, din care 21.308.028,78 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 54 de luni.

Semnatarii contractului au fost Mircea Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

NEPI negociază exclusiv cu AFI Europe vânzarea a 4 clădiri de birouri

Articolul următor

Transgaz, contract de 64,3 de milioane de euro pentru modernizări

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share