Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Transgaz, contract de 64,3 de milioane de euro pentru modernizări

Transgaz a anunțat astăzi, într-un raport curent remis Bursei de Valori București (BVB, încheierea unui contract de 64 milioane de euro pentru modernizarea a două stații de comprimare la Onești și Siliștea. 

 

Contractul încheiat pentru faza a doua a investiției „Consolidarea sistemului de transport din România, între Onești – Isaccea și inversarea fluxului la Isaccea” are ca obiect modernizarea Stației de comprimare Onești și Modernizarea Stației de comprimare Siliștea. Contractul a fost încheiat cu IRIGC IMPEX S.R.L., lider de asociere, asociați fiind EURO CONSTRUCT INTERNAȚIONAL S.R.L. București și INSPET S.A. Ploiești. Acord contractual nr. 669 a fost încheiat în 05 iulie 2019. Compania IRIGC, deținută de Sanda și Traian Popa, activează de 17 ani pe piață, în domeniul lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide.

În prima fază, proiectul a presupus execuția de conducte pentru transportul de gaze și biogaze care fac parte dintr-o rețea care cuprinde în principal conducte de înaltă tensiune, cu excepția conductelor de înaltă presiune utilizate pentru distribuția în amonte sau locală de gaze”, cu următoarele obiective de investiții: Interconectare Isaccea – interconectarea Sistemului Național de Transport cu conducta T1 în cadrul Stației de Măsurare Gaze Isaccea, situată pe teritoriul U.A.T. Isaccea, județul Tulcea, respectiv reparația conductei Dn 800 mm Onești – Cosmești, în urma inspecției cu PIG inteligent, care prevede reparații punctuale

Gazoductul Onești – Isaccea va crea un culoar de transport gaze naturale între piețele din Grecia, Bulgaria, România și Ucraina.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Se restaurează amfiteatrul Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Articolul următor

Colliers va administra Business Garden Bucharest, dezvoltat de Vastint

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Adrian Baron este noul președinte ABSL

Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) anunță alegerea lui Adrian Baron în funcția de Președinte al Consiliului…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Educație
Citeste mai mult

Vizită regală la Oradea

Marți, 22 aprilie 2025, Primăria Oradea a avut onoarea de a-i primi pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei…
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share