Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Aplicații în medicină, turism, servicii și automatizări la „MHPBigBrains”

O aplicație web care analizează posibilele reacții dintre medicamente și alimente sau între diverse combinații de medicamente este proiectul câștigător al ediției „MHPBigBrains” de anul acesta, competiție organizată de MHP – A Porsche Company pentru absolvenții programului de studii Informatică în Limba Germană a Universității „Babeș-Bolyai”. „E-health: aplicații în farmacologie” se numește lucrarea absolventei Edith Karda, iar aplicația se adresează medicilor,farmaciștilor și pacienților care folosesc mai multe combinații de medicamente, oferind și accesul la o bază de date americană de peste 13.000 de medicamente și suplimente alimentare.

„MHPBigBrains” a fost lansat în urmă cu trei ani, odată cu prima promoție de absolvenți de Informatică în limba germană din Cluj-Napoca. Această linie de studii reprezintă ea însăși o premieră în mediul universitar local, fiind finanțată de trei companii private: MHP – A Porsche Company, Porsche AG și NTT Data. În cadrul competiției se prezintă cele mai bune lucrări de licență ale anului, iar specialiștii MHP le jurizează ținând cont atât de tema de studiu, cât și de soluțiile propuse și potențialul lor de implementare. Premiul este unul „de palmares”: o machetă Porsche din colecția Lego Technic, ediție specială, apreciată de cunoscători.

„Programul a început în 2014 și a fost popular încă de atunci, iar de anul trecut am dezvoltat în același parteneriat și un program de Master. Sunt implicați mulți colegi – de aici și din Germania. Practic, susținem această linie de studii de Informatică în Limba Germană pe mai multe paliere: finanțare, lectori români și germani, program de internship, programe open doors, evenimente precum MHPBigBrains. Motivația noastră este să asigurăm viitorii specialiști de care avem nevoie – atât noi, compania MHP, cât și la nivel local, deoarece credem în potențialul Clujului de a deveni un veritabil IT hub al Europei”, a declarat Bernd Hörmann, CEO, MHP Romania.

Programul de studii Informatică în Limba Germană al Universității „Babeș-Bolyai” a început cu 30 de studenți, iar în prezent sunt aproximativ 200 (în toți anii de studiu). De anul trecut, nivelului licență i s-a adăugat și un program de master, intitulat „Sisteme informatice avansate”, tot în limba germană, cu o curriculă sincronizată atât cu celelalte specializări din cadrul facultății, cât și cu cerințele pieței. Studenții de la toate nivelele au posibilitatea să lucreze în echipe internaționale comune: studenți din România și Germania dezvoltă o aplicație software și colaborează la construirea prototipului, sub îndrumarea cadrelor didactice din cele două țări.

Colaborarea universitar – privat ce poate fi dată ca exemplu de bune practici nu se oprește aici. Cei implicați vor să dezvolte un institut de cercetare conex programului, în care cei mai buni studenți să poată fi finanțați, iar studiile să poată fi continuate cu o școală doctorală de Informatică, tot în limba germană.

„Programul de studii Informatică în Limba Germană este printre puținele care au apărut ca urmare a unei cereri exprimate imperativ de către industrie: trei companii au venit la Universitate în urmă cu cinci ani, solicitând o linie de studii în limba germană, și le suntem recunoscători pentru susținerea constantă și extrem de consistentă pe care o oferă. Suntem printre puținele specializări (dacă nu chiar singurii) care organizează cursuri de programare în SAP ABAP, avem colaborări strânse cu companiile partenere și dezvoltăm constant acest proiect: după nivelul de Master, urmează institutul de cercetare și, sperăm, o școală doctorală”, a explicat conf. univ.dr. Christian Săcărea, responsabil pentru linia de studii în limba germană la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității „Babeș-Bolyai”.

Efectele acestui parteneriat între mediul academic și cel privat s-au văzut și în lucrările prezentate de absolvenți la MHPBigBrains: au fost cele mai complexe proiecte prezentate până acum, după cum a apreciat juriul, format din specialiști MHP. Temele abordate au fost diverse: o aplicație pentru studenți care oferă sugestii de materiale și conținut personalizat în funcție de interese, pentru dezvoltarea proiectelor universitare (Maria Nagy), un ghid turistic al Clujuluiare recomandă obiective și itinerarii pe baza preferințelor introduse de utilizator (Szappanyos Szidonia), utilizarea inteligenței artificiale în evaluarea complexității proiectelor software (Dan Iftinca), automatizarea clasificării tichetelor de service folosind inteligență artificială și procesarea limbajului natural (Cristian Matei și Tudor Tolciu), clasificarea imaginilor din baze complexe în funcție de conținut (Sînziana Toma).

Implicarea mediului privat în susținerea educației ajută și la menținerea specialiștilor în Cluj: toți absolvenții care și-au prezentat lucrările la MHPBigBrains au menționat că vor să continue studiile masterale și vor să rămână în țară.

MHP (MHP Management- und IT-Beratung GmbH), marcă afiliată concernului Porsche, este o companie lider din sfera IT de pe piața mobility & manufacturing din Germania. Are peste 3.000 de angajați și filiale în Germania, Elveția, SUA, China, Marea Britanie și România. La Cluj-Napoca, MHP are aproximativ 400 de angajați. Mai multe informații: www.mhp.com.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Oportunități infinite pentru companiile din România

Articolul următor

Utilizatorii mobilPay Wallet pot susține HOSPICE Casa Speranței prin donații direct în aplicație

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share