Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Rețeaua REGINA MARIA, achiziție finalizată la Baia Mare

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA continuă expansiunea la nivel național cu achiziția Clinicii Someșan din Baia Mare. Cu această ocazie, REGINA MARIA adaugă județul Maramureș pe harta Rețelei, ajungând astfel la 19 județe în care este prezentă prin locații proprii.

 

Clinica Someșan a fost inaugurată în 2013, iar până în prezent a ajuns cel mai mare jucător privat din Baia Mare și împrejurimi. Centrul medical oferă servicii integrate, cuprinzând ambulatoriu, imagistică, laborator și spitalizare. Dimensiunea generoasă, de 3.000 metri pătraţi, organizată pe șase niveluri (subsol, parter şi patru etaje), găzduiește 20 cabinete în ambulatoriu, 26 paturi în regim de spitalizare de zi și continuă, laboratorul de analize medicale și departamentul de imagistică.

„Unul dintre obiectivele noastre este să asigurăm accesul la servicii medicale moderne unui număr tot mai mare de pacienți, la nivel național. Achiziția celui mai important furnizor privat de servicii medicale din Baia Mare marchează un pas important pentru noi, prin care intrăm într-un nou județ din România și ne asigurăm astfel o prezență extrem de puternică în principalele regiuni ale țării.

Ca de fiecare dată, vrem să avem alături parteneri cu aceleași valori și standarde de calitate, care pun pe primul loc confortul și siguranța pacienților și calitatea actului medical. Clinica Someșan este un astfel de partener, împreună cu care vom continua să dezvoltăm infrastructură medicală pentru pacienții din Maramureș”, a precizat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA.

 

Serviciile medicale disponibile în cadrul ambulatoriului clinicii și al secțiilor din spital acoperă specialitățile gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, pneumologie, cardiologie, urologie, dermatologie, endocrinologie, hematologie, nefrologie, neurologie, oftalmologie, ORL, ortopedie, pediatrie, psihologie și psihiatrie, reumatologie, stomatologie și chirurgie (generală, pediatrică, plastică, toracică și vasculară). Departamentul de imagistică al centrului medical este dotat cu RMN, CT, DEXA, RX, mamograf și ecograf. Tehnologia utilizată este digitală, de mare performanță, permițând manipulari complexe ale aparatelor, cu impact direct asupra acurateței diagnosticelor.

”Am pus bazele primului spital privat de anvergură din Baia Mare, sesizând necesitatea acoperirii unor servicii medicale care până atunci erau deficitare în această zonă. Apoi, investind în mod constant în dotări de ultimă generație, dar și în personalul medical propriu și în colaborarea cu medici de prestigiu din diferite centre universitare, am devenit o destinație de încredere pentru pacienții din regiune. Credem că maramureșenii merită și au dreptul să beneficieze de servicii medicale moderne și sigure. Tocmai de aceea, eu împreună cu întreaga echipă vom continua să dezvoltăm clinica și să investim în calitatea actului medical, alături de un partener puternic, cu experiență națională, cum este REGINA MARIA”, a declarat Dr. Alexandru Someșan, Manager General al Clinicii Someșan. 

Clinica Someșan a a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de peste 15 milioane de lei. Echipa centrului medical numără peste 200 de angajați și colaboratori.

În această tranzacție REGINA MARIA a fost asistată de o echipă de avocați de la casa de avocatură RTPR Allen&Overy și de Ernst&Young pentru aspecte financiare.

Asociații Clinicii Someșan au fost asistați în tranzacție de Florin Cerna și de Andrei Bichescu de la BrinkThink Management pentru aspecte financiare și strategice, iar pentru aspecte de ordin juridic de casa de avocatură Petrea & Asociații.

Rețeaua REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 30 de business-uri, ajungând în acest moment la o prezență națională în 19 județe. Expansiunea rețelei de sănătate urmează o amplă strategie de leadership în calitatea actului medical și siguranța pacienților, cu investiții continue în atingerea și menținerea unui standard de excelență în serviciile medicale.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat, dar nu poate fi deschis circulației

Articolul următor

Transylvanian Clusters International Conference

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share