Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

RE/MAX România: Volumul tranzacțiilor de închirieri s-a triplat în S1 2019

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a înregistrat în primul semestru al anului curent o triplare a numărului de tranzacții de închirieri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Totodată, în același interval temporal, birourile RE/MAX România au intermediat un volum dublu de tranzacții față de S1 2018, cu o valoare cumulată a proprietăților tranzacționate de circa 79 milioane de euro.

 

Potrivit reprezentanților companiei, aproximativ 40% din totalul tranzacțiilor încheiate în S1 2019 au fost reprezentate de închirieri, înregistrându-se o triplare pe acest segment, comparativ cu S1 2018. În aceeași perioadă a anului trecut s-au efectuat circa 16% închirieri versus 84% vânzări.

„Întrucât piața imobiliară a cunoscut un avans accelerat în ultima perioadă, cererea de închirieri a crescut, la rândul său, direct proporțional cu tendințele pieței. Pe de altă parte, creșterile înregistrate de RE/MAX România la nivel de cifre se datorează, printre altele, strategiei de extindere pe care mizăm încă de la lansarea pe piața locală, ce reprezintă în continuare un obiectiv pe termen mediu și lung”, a declarat Răzvan Cuc, președintele RE/MAX România.

Din volumul total de proprietăți tranzacționate de birourile RE/MAX în această perioadă, 86% fac parte din segmentul rezidențial, urmate de cele comerciale și office (8,5%), terenuri (3,5%) și proprietăți industriale (2%). Potrivit reprezentanților companiei, cele mai active centre regionale din perspectiva dezvoltărilor imobiliare rămân București, Cluj, Sibiu, Brașov – respectiv orașele de dimensiuni mari cu o creștere economică accelerată -, astfel că topul orașelor în care s-au încheiat cele mai numeroase tranzacții rămâne la fel ca anul precedent.

 

Cca. 79 mil. euro intermediate

RE/MAX România a înregistrat în primul semestru din 2019 o dublare a volumului de tranzacții comparativ cu S1 2018, ce au cumulat o valoare de circa 79 milioane de euro. Față de aceeași perioadă a anului precedent, compania s-a extins considerabil în ceea ce privește numărul de birouri la nivel național și  numărul de agenți.

Pe fondul rezultatelor înregistrate de companie până în prezent, precum și a tendințelor pieței imobiliare, RE/MAX România mizează până la finele anului pe creșteri de circa 40% în toate direcțiile de dezvoltare, comparativ cu rezultatele raportate anul trecut.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest și-a ales noua conducere

Articolul următor

Deloitte România lansează platforma de automatizare Processo

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share