Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Seminar în cadrul proiectului european BE-Rural

Institutul de Prognoză Economică – Academia Română, cu sprijinul Asociaţiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Covasna – ASIMCOV și CLUSTERO organizează în dată de 6 septembrie a.c., la Sfântu  Gheorghe, seminarul din cadrul proiectului european BE-Rural, Horizon 2020. Zona Covasnei a fost selectată, pentru acest proiect, ca Regiune pilot de inovare în domeniul bioeconomiei.

“Cu prilejul acestei prime întâlniri de lucru ne propunem să informăm și să implicăm în desfășurarea proiectului, actorii relevanți din mediul de afaceri, politic, academic și societatea civilă – în vederea cunoașterii și valorificării potențialului bioeconomic local. Pe parcursul proiectului, actorii locali vor beneficia de rezultatele cercetărilor efectuate precum și de cele ale colaborărilor internaționale, prilejuite de organizarea școlilor de vara și a magazinelor de tip “pop-up stores” cu produse și tehnologii bio”, au arătat organizatorii. 

AGENDA EVENIMENTULUI

Locul evenimentului: Hotel Restaurant Sugas, str. 1 Decembrie 1918 nr. 12

9,30 – 10,00:   Înregistrarea participanților

10,00 – 10,15: Cuvânt de deschidere, Lajos Vajda

10,15 – 11,00: BE-Rural și Bioeconomia în Covasna, Carmen Păuna

11,00 – 12,00: Discuții cu actorii locali, Moderator: Christina Leucuța

Posibilități de promovare a produselor bio specifice din zona Covasnei

12,00 – 12,30: Concluzii, Moderator: Daniel Coșniță

Strategia locală privind valorificarea potențialului bioeconomiei în Covasna

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Toplița, destinație turistică pentru toate anotimpurile

Articolul următor

CBRE păstrează administrarea clădirii Campus 6.1 deținută de CA Immo

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share