Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

116 de elevi din proiectul „Energie pentru meseria mea” al ENGIE, la început de drum

Începutul anului școlar este un moment plin de emoție și pentru cei 116 de elevi înscriși în clasele de instalatori în sistem de învățământ profesional dual înființate de ENGIE Romania, prin proiectul „Energie pentru meseria mea”.

 

În baza parteneriatului existent între companiile Grupului ENGIE Romania şi instituţiile de învăţământ partenere, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din Bucureşti și Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” din Brașov, elevii beneficiază de formare teoretică și practică de la școală și companie, timp de 3 ani, în baza unui contract de pregătire practică. Școala asigură resurse umane şi financiare pentru formarea teoretică, iar compania asigură resursele umane şi financiare pentru formarea practică a elevilor care se înscriu în această formă de învăţământ.

Astfel, pentru al doilea an consecutiv, Grupul ENGIE Romania, prin companiile sale Distrigaz Sud Retele S.R.L. şi ENGIE Servicii S.R.L., a luat iniţiativa înfiinţării unei clase cu calificarea „Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze”, în sistem de învaţământ profesional dual, la Colegul Tehnic „Mihai Bravu” din București. Cei 30 de elevi înscrişi anul acesta vor prelua ștafeta de la cei 56 de colegi mai mari, care au urmat aceeași formă de învățământ cu an în urmă. În paralel, ENGIE Romania a inițiat formarea unei clase de 30 de elevi la Colegiul Tehnic “Mihai Cristea” din Brașov. În total, pentru calificarea celor 116 tineri profesioniști din București și Brașov, compania investește 5.000.000 de lei.

Gradul de ocupare de 100% a celor două clase de instalatori de instalații tehnico – sanitare şi de gaze nou înființate s-a datorat amplei campanii de informare derulate de companie în 155 de școli din județele Brașov, Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov și din București, dar și campaniei mass-media asociate proiectului. Campaniile au evidențiat avantajele înscrierii în această formă de învăţământ, acestea fiind expuse atât elevilor, cât și familiilor acestora. Beneficiile acestui program sunt multiple: elevilor li se oferă posibilitatea de a acumula experiență practică în companie, pot dobândi o calificare la absolvirea şcolii, iar în cazul în care decid să îşi continue studiile, sunt eligibili pentru a susține bacalaureatul. De asemenea, cei care se înscriu au posibilitatea de a obține burse lunar (în valoare de 500 de lei, acordată de companie, suplimentar față de bursa lunară suportată de statul român, în valoare de 200 de lei), la care, în funcție de rezultatele școlare, se poate adăuga bursa de merit de 200 de lei/lună, acordată de companie. În plus, ei pot beneficia de acoperirea cheltuielilor de transport pre-urban, în limita a 150 lei/lună, precum şi de asigurarea mesei de prânz pe durata practicii. De asemenea, la finalul celor trei ani de studii, elevii primesc certificare și au oportunitatea de a se angaja în cadrul grupului ENGIE.

Ca urmare a derulării acestor campanii, 130 de elevi au manifestat interes pentru această formă de învățământ, 1 din 2 elevi fiind admis în ciclul de școlarizare 2019-2020.

Suntem bucuroşi că putem contribui la dezvoltarea învăţământului profesional în sistem dual în România, acesta reprezentând unul dintre cele mai adecvate răspunsuri la problematica lipsei de personal cu care se confruntă industria în prezent. Suntem încrezători că prin acest program vom contribui la formarea unei generaţii de instalatori de succes”, declară Eric Stab, Preşedinte Director General ENGIE Romania.
„Compania a lansat acest program pentru a le oferi elevilor o experiență educațională de înalt nivel, care va îmbina aspectele teoretice cu cele practice, menită să contribuie la dezvoltarea învăţământului tehnic din România. Este o bucurie să pornim pe acest drum având elevi valoroși în clasele noastre și acest lucru ne dă încrederea că viitoarea generaţie de profesionisti, pe care o pregătim acum, se va ridica la înălţimea exigenţelor pe care le au clienţii noştri, afirmă Diana Ghiţă, Director Resurse Umane şi Relatii Sociale al Grupului ENGIE Romania.

 

Despre programul Energie pentru meseria mea

Programul s-a derulat în perioada mai – iunie 2019 și a fost adus la cunostinţă copiilor şi familiilor acestora printr-o amplă campanie de informare constând în sesiuni şi materiale de informare dedicate, care s-a derulat în 155 de școli din municipiul București şi din județele Brașov, Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov. În cadrul celor 350 de sesiuni de informare, avantajele învățământului profesional dual au ajuns la peste 5.000 de copii și 2.000 părinți. Dintre aceștia, 800 de elevi au fost interesați de program, completând un formular de preînscriere, 130 dintre aceștia depunând dosarul pentru înscrierea la colegiu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Liviu Bădărău, directorul de vânzări AZOMUREȘ: “Potențialul de consum poate atinge în următorii ani 3 milioane de tone”

Articolul următor

Retrasib Sibiu, cu un nou președinte al CA

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share