Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Şase firme se bat pentru cei 700.000 de lei alocaţi de Ministerul Dezvoltării pentru studiul de fezabilitate al noului stadion din Timişoara

Un număr de şase oferte au fost depuse în cadrul licitaţiei publice lansată de Compania Naţională de Investiţii, care doreşte ridicarea la Timişoara a unui nou stadion de 30.000 de locuri. Acesta urmează să fie construit în locul actualei arene „Dan Păltinişanu”, care va fi demolat de Consiliul Judeţean Timiş, deţinătorul stadionului.

Firmele interesate puteau depune ofertele în cadrul acestui proiect până vineri. Ministerul Dezvoltării a alocat deja 700.000 de lei pentru studiul de fezabilitate şi documentaţia de urbanism aferentă proiectului, iar în acest moment ofertele lansate sunt analizate de comisia de specialitate.
Noul stadion va avea 30.000 de locuri, conform proiectului, urmând să fie ridicat de CNI. Locaţia unde va fi realizată arena aparţine CJT, este vorba despre vechiul stadion „Dan Păltinişanu” şi are 58.000 de metri pătraţi.

Conform proiectului, noul stadion este gândit, în principal pentru meciuri de fotbal şi rugby. Noul stadion va fi de categoria UEFA 4, se vor putea juca meciuri de campionat naţional, de Champions League, de Campionat European şi de Campionat Mondial. Pentru meciurile de rugby, complexul sportiv va indeplini standardele pentru desfăşurarea competiţiilor la nivelul SuperLigii Naţionale de Rugby, Champions Cup, Campionatelor Europene de Rugby şi a Campionatelor Mondiale de Rugby.
CJ Timiş a predat deja locaţia către CNI, iar în momentul în care proiectarea va fi finalizată se va da ordinul de începere a demolării vechii arene. De asemenea, consiliul judeţean va trebui să asigure realizarea utilităţilor la noul stadion. Tribunele noul stadion vor fi ridicate aproape de gazon şi vor fi acoperite.
Câştigătorul acestei licitaţii va avea la dispoziţie cinci luni pentru realizarea studiului de fezabilitate, respectiv a documentaţiei de urbanism şi autorizare a construcţiei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara se modernizează şi se extinde cu peste cinci milioane de lei

Articolul următor

Cea mai mare agenţie media digitală independentă din Europa se mută cu birourile la Iulius Town Timişoara

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share