Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

DEVO 2019: proiecte de dezvoltare din 15 țări, investiții de peste 10 miliarde de euro

Mari proiecte de dezvoltare, investiții de peste 10 miliarde de euro vor fi prezentate pe 25 octombrie la București în cadrul celei de-a doua ediții DEVO – Forumul Internațional al Marilor Dezvoltatori.

 

15 țări sunt reprezentate în programul forumului în acest an, cu proiecte din patru arii tematice – mixed use, office, retail și industrial-logistic -, proiecte care construiesc comunități și dezvoltă orașe: România, Austria, Slovenia, Marea Britanie, Germania, Rusia, China, Franța, Grecia, Polonia, Belgia, Turcia, Norvegia, Olanda și Elveția.

45 de speakeri vor conferenția în cadrul DEVO 2019 în cele 4 sesiuni plenare ale evenimentului: prima sesiune dedicată marilor dezvoltări mixte; a doua sesiune pentru proiectele de birouri, într-un concept inedit, cu participarea “marilor chiriași”, care vor vorbi despre noile spații de lucru; a treia sesiune prezintă dezvoltările de spații comerciale, industrial-logistice și noile fabrici/unități de producție; sesiunea finală va reuni principalii certificatori de clădiri la nivel mondial – WELL, LEED, BREEAM, GBCI, DGNB, HQE – și companiile reprezentative de project management.

Peste 300 de investitori și dezvoltatori, companii de construcții, arhitecți, companii de consultanță și de management vor participa la cea de-a doua ediție DEVO pentru a aborda reușitele industriei real estate la nivel internațional din perspectiva celor 3 coordonate tematice majore care alcătuiesc conceptul evenimentului: viziune, investiție și dezvoltare.

Despre managementul marilor proiecte de dezvoltare vor vorbi Vitalis Consulting, Bureau Veritas România, JLL România și Sentient Consultants.

Despre ce își doresc marile companii de la noile spații de lucru în care s-au mutat recent sau unde își vor muta activitatea în viitorul apropiat vor vorbi Mihai Anița – PwC România, Cozet Șerban – ING și Adrian Purcarea – Microsoft România.

Proiecte din program, dezvoltări mixed-use: Mille Arbres din Paris, câștigător MIPIM Awards 2019, la categoria Best Future Projects; Arena Central din Birmingham; Raffles City Hangzhou din China; Bispevika din Norvegia;  Iulius Town, Timișoara; Golden City din Sankt Petersburg, Rusia; dezvoltări office: Ana Tower Offices, The Mark, The Light One, Business Garden Bucharest, Skanska Campus 6, Expo Business Park, Olympic House din Elveția; Airport City Viena; dezvoltări retail: Mall of Netherlands, Vadistanbul Shopping Center din Turcia; dezvoltări industrial-logistice: fabrica Alu Menziken din Medieșu Aurit, Satu Mare; Chapelle International, Paris și proiectele dezvoltate de Zacaria, P3 Logistic Parks și Globalworth.

Forumul Internațional al Marilor Dezvoltatori DEVO 2019 este susținut de companii importante: Master Partner – Arabesque; Professional Partners: Enel X, Alumil, Knauf Insulation, TeraSteel, Trimo, Rockwool; Parteneri: Siniat, PlanRadar, Solidor, Iulius, Zacaria, Kingspan; Susținători și Expozanți: Vimar, Kadra, Ideal Standard, Elmas, COS, Mux Board, Equitone.

Eveniment organizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România; Parteneri media: Igloo, Zeppelin, SpațiulConstruit, InstalNews, Transilvania Business. Co-organizator: Asociația pentru Comunicare Interprofesională PROFESSIONS.

Un concept creat de BORO PR & COMMUNICATION – Romanian PR Award, Events Category.

Mai multe despre eveniment pe www.devo.com.ro

Participarea la forum este posibilă doar cu acordul scris al organizatorului.

Info/Contact: devo@borocommunication.ro

F: www.facebook.com/borocommunication

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Carrefour va extinde la Cluj programul său de plată cu petul

Articolul următor
Unitatea de producție de la Cluj-Napoca a trecut prin multe perioade grele / Foto: Radio Cluj

Clujana își face rețea în Transilvania. Va deschide magazine la Sibiu și Bistrița

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share