Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Oradea la ceas aniversar

Ziua orașului Oradea, sărbătorită la final de Centenar. Cu ocazia Zilei orașului Oradea, Primăria Oradea a organizat sâmbătă, 12 octombrie, în Sala Traian Moșoiu, ședința festivă a Consiliului Local Oradea, la care au participat viceprimarul Florin Birta, viceprimarul Mircea Mălan, secretarul municipiului Ionel Vila, consilierii locali, episcopul ortodox Sofronie Drincec, istorici, precum și numeroși invitați.

 

Semnificație dublă

Începând cu 1992, Oradea sărbătoreşte în fiecare an, la 12 octombrie, Ziua Oraşului, dată care marchează două evenimente majore din istoria sa: 12 octombrie 1918 – semnarea Declaraţiei de Independenţă a Românilor din Transilvania, în casa dr. Aurel Lazăr și 12 octombrie 1944 – ziua eliberării Oradiei de către armatele române, cu numai câteva zile înainte de eliberarea ultimului oraş românesc, Carei.

În cadrul ședinței solemne, la propunerea primarului Ilie Bolojan, i s-a acordat profesorului de limba și literatura română Dorel Tifor, titlul de cetățean de onoare al municipiului Oradea.

După ce secretarul municipiului Oradea, Ionel Vila a citit un emoționat laudatio cu privire la îndelungata carieră a profesorului Dorel Tifor, viceprimarul Mircea Mălan a fost cel care, în aplauzele întregii săli, i-a înmânat distinsului profesor, diploma de cetățean de onoare a municipiului Oradea.

De asemenea, acesta a fost felicitat de zeci de foști elevi și colegi, care au ținut să îi fie alături în această zi specială.

La rândul său viceprimarul Florin Birta i-a mulțumit în numele Primăriei Oradea pentru întreaga activitate pe care a desfășurat-o în slujba elevilor și a orădenilor:

 

Îi mulțumim d-lui Dorel Tifor pentru toată activitatea pe care a desfășurat-o ca profesor și pentru toată cinstea pe care a adus-o atât Consiliului Local ca fost coleg al nostru, cât și orașului Oradea prin rezultatele muncii sale”.

Prezent la eveniment, prof.univ. dr. Gabriel Moisa de la Universitatea Oradea a vorbit despre semnificația istorică a zilei de 12 octombrie și despre caracterul excepțional al figurilor istorice care și-au adus aportul la schimbarea României, venind cu mai multe exemple care să întărească dragostea de țară, sacrificiul și generozitatea pe care acești oameni au avut-o față de poporul în care s-au născut.

Viceprimarul Florin Birta a vorbit, de asemenea, despre dubla semnificație a zilei de 12 octombrie, dar și despre datoria pe care cetățenii de azi o au față de înaintași:

Îmi revine azi deosebita plăcere să vă adresez câteva cuvinte, pentru că primarul Ilie Bolojan nu este aici, dânsul acceptând invitația de a participa azi la inaugurarea Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin, județul Sălaj. Doresc să vă spun că inaugurarea acestei case memoriale s-a făcut inclusiv cu sprijinul d-voastră, cu sprijinul Municipiului Oradea, pentru că anul trecut la propunerea primarului Ilie Bolojan, Consiliul Local Oradea a aprobat suma de 230.000 de  lei pentru reabilitarea ac estui monument foarte important pentru noi ca și nație. La mulți ani, Oradea! La mulți ani, dragi orădeni! Dumnezeu să aibă în pază orașul nostru!”.

Programul a continuat apoi cu un ceremonial oficiat la Statuia Ostașului Român, care a început cu salutarea drapelului și Intonarea Imnului Naţional al României.

A urmat un TEDEUM oficiat de preoții militari ai Garnizoanei Oradea.

Istoricul prof. univ. dr Sorin Șipoș de la Universitatea Oradea a vorbit celor prezenți despre semnificația istorică a zilei de 12 octombrie.

Momentul s-a încheiat cu festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la Statuia Ostașului Român din partea reprezentanților instituțiilor locale, a unităților de învățământ orădene și a partidelor politice.

Cei prezenți au putut apoi asista la defilarea detașamentului de onoare și la prezentarea onorului.

Oficialitățile prezente s-au deplasat apoi la Statuia lui Aurel Lazăr din Calea Republicii. După prezentarea onorului și salutarea drapelului de luptă, s-a intonat Imnul Naţional al României.

Momentul festiv s-a încheiat cu festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la Statuia Aurel Lazăr.

În parteneriat și cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea a marchat importanța datei de 12 Octombrie, în anul centenarului orașului Oradea, printr-un concert excepțional de muzică al fanfarei militare aparținând Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul.

Concertul s-a desfăşurat pe scena amplasată în Piața Unirii, începând cu ora 20:00.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bihorenii iubesc mașinile de epocă

Articolul următor

Americanii de la Cognizant instruiesc în IT tinerii din Baia Mare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share