Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Sălajul și-a făcut magazin cu produsele localnicilor

O inițiativă locală s-a concretizat într-un magazin de produse locale, dedicat producătorilor sălăjeni. Produsele alimentare și nealimentare sunt făcute în arealul județului, dar unitatea se adresează și turiștilor.

“Aceste produse locale, care acum se găsesc disparat și ocazional, noi le aducem în același loc și le oferim clienților. Produsele comercializate sunt atent selecționate pentru a respecta standarde de calitate, care să satisfacă cerința de aspect, gust, igienă, calitate, mulate pe gustul de acasă, specific locului.

Prin preluarea componentei de comercializare a producției locale, magazinul ajută producătorii locali să-și valorifice producția mai rapid, la un preț mai bun și le permite să se focuseze pe componenta de producție și procesare mai calitativă.

Desigur, vorbind de produse locale calitativ superioare celor industriale, există și diferențe de preț. Însă în cazul produselor locale provenite în mare parte din culturi certificate bio sau eco și prețul este o garanție a calității. Segmentul țintă pentru clientela magazinului este familia, respectiv mămicile care își doresc hrană sănătoasă pentru copii.

Adiacent, atingem și segmentul pieței de cadouri care explodează în preajma sărbătorilor religioase, prin oferirea de produse locale adaptate acestora. Și, nu în ultimul rând, țintim hotelurile și restaurantele care pot deveni clienți pe componenta gastronomică locală”, spune Ana Tudoran, promotoarea inițiativei.

”Făcut în Sălaj este un concept generat de o necesitate: inexistența unei piețe care să valorifice produsele locale ale fermierilor sălăjeni ale meșterilor populari, artizani și mici producători. Pornind de la acest considerent, se vede necesitatea unui magazin de produse făcute în Sălaj, pentru care există și furnizori, dar și doritori de a cumpăra produse de la țară sau ca la mama acasă”, menționează conducerea unității.

Printre produsele comercializate aici se numără cele alimentare certificate tradițional, păstrăv, cosmetice din plante naturale (busuioc, miere, urzică, nuc, castan), siropuri naturale (coacăze, cătină, mure), produse apicole, alcool – pălincă de Zalău și de Bădăcin, vinul spumant Silvania de Șimleu, vinuri de la Camăr și Carastelec, cidru de la Zimbor, dar și ceramică din Borla, împletituri de nuiele de la Var, clopuri de paie din Poptelec, produse manuale ornamentale. Sediul unității a fost stabilit în Galeriile Meseș din Zalău.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

APIA: aproape 390.000 de fermieri, plătiți în cadrul Campaniei de plăţi în avans pentru 2019. Suma autorizată: 439.581.738 euro

Articolul următor

Companiile clujene de IT, vânate de o multinațională de marketing

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share