Corporate Finance House Group (“CFH”), un investitor din Orientul Mijlociu, a cumpărat compania care deține clădirea de birouri Day Tower din București, clădire dezvoltată de Dimitris Mourkakos din cadrul Day Group (vânzătorul) și finalizată la sfârșitul anului 2018. Investitorul a fost asistat de Savills, fiind prima sa investiție în România; dezvoltatorul a fost reprezentat de Crosspoint Real Estate.
Day Tower este o clădire de birouri nouă, de clasă A, aproape de centrul istoric al orașului, în imediata apropiere a Bibliotecii Naționale a României și a Tribunalului București, și aproape de Palatul Parlamentului, a doua clădire administrative ca mărime în lume, după Pentagon. Clădirea găzduiește sediul Enel din România, unul dintre liderii la nivel global în sectorul energetic, cu un contract de închiriere securizat pe termen lung.
Clădirea a fost certificată BREEAM gradul “Excelent”.
Chris Gillum, Head of Offices, Regional Investment Advisory EMEA la Savills, declară: „Aceasta este prima investiție a clientului nostru în București, prevăzută a fi una dintre primele zece piețe europene cu cea mai rapidă dezvoltare pentru următorii cinci ani. Aceasta urmează o tendință de creștere a capitalului internațional la care am asistat, care vizează randamentele “prime” disponibile pe piețele din Europa Centrala si de Est. Day Tower este un activ de calitate, situat în zona centrală a orașului, care este închiriat în totalitate unor chiriași notabili și care, fără îndoială, va atrage beneficii pe măsură ce zona continuă să se dezvolte. “
Codrin Matei, Managing Partner, Crosspoint Real Estate, completează: „Această tranzacție marchează intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare a pieței de investiții din România. Tranzacția va determina creşterea încrederii altor investitori și dezvoltatori în premizele pozitive ale pieţei imobiliare din București. Compresia randamentelor prime la clădirile de birouri pe care am observat-o în ultimii ani, precum și diversificarea capitalului vor determina cel mai probabil o creștere a lichidității și, ulterior, o repoziționare a pieței românești, drept o destinație care nu mai poate fi ignorată de marile fonduri de investiții.”