Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Gastronomie “comunistă” la Zalău. Rețele de dinainte de Revoluție, resuscitate

Municipiul Zalău a găzduit o expoziție de preparate din perioada de dinainte de 1989, dublată de un atelier de obținere a coloranților existenți în alimente.

“La concursul de gătit după rețete din perioada regimului comunist ce a avut loc în cadrul expoziției ,, Nici o masă fără pește”, ne-am bucurat de o seară tihnită, cu povești cu și despre mâncare. Preparatele delicioase ale copilăriei, tinereții dar și amintirile ,,mâncăcioase” ne-au adus împreună”, au transmis reprezentanții Muzeului Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău.

În cadrul expoziției deschise la Galeria de Artă Ioan Sima s-a desfășurat atelierul pentru elevi ,,Chimie colorată”. În cadrul acestuia, cei prezenți au aflat și au experimentat modul în care se obțin și se folosesc coloranții naturali (obținuți din legume și fructe) în realizarea preparatelor culinare pentru a le face atractive și vizual, nu doar gustativ.

Printre produsele expuse s-au numărat salată de boeuf, salam de biscuiți, parizer pane, ouă umplute cu maioneză, salată orientală.

MJIA a luat ființă în 1951, iar din 1971 își desfășoară activitatea în clădirea actuală, de pe str. Unirii. Acțiunile sale se derulează în cadrul unor parteneriate cu instituţii de învăţământ din oraş şi judeţ, sub forma unor proiectelor educaţionale, fiind organizate în spaţiile muzeale sau în alte locaţii.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Accelerator de afaceri pentru întreprinderile sociale din Ardealul de Nord

Articolul următor

Top căutări despre Sibiu la nivel local și internațional

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share