Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Sfaturi despre carieră (și despre viață) de la HR Manager-ul VCST Automotive Production

“Bunătatea și inteligența sunt două calități umane care nu pot fi simulate, nici înlocuite sau echivalate prin procedeul mai ia de-aici, mai pune colea”.

Ileana Vulpescu

 

În viața noastră de zi cu zi, facem totul pe fugă: ne trezim după câteva ore scurte de somn, ne bem cafeaua repede, sărim în mașină, să nu prindem traficul de dimineață, intrăm val-vârtej în birou, fiindcă peste o jumătate de oră avem un meeting important, luăm prânzul în timp ce ne mai verificăm telefonul, să nu fi apărut vreun email important și urgent, intrăm intr-un alt meeting, în timp ce mai dăm vreo două telefoane, și încheiem ziua de lucru după orele 18.00, cu ochii roșii și cu un nivel de energie extrem de scăzut. Plecăm în grabă de la firmă, fiindcă închide la curățătorie, și nu apucăm să ne ridicăm sacoul preferat, și ajungem acasă în jurul orelor 19,00, ca niște lămâi stoarse.

 

Verificându-ne telefonul, vedem c-am avut două apeluri, dar la care nu am putut răspunde, fiindcă nu am avut timp. Ne decidem să sunăm înapoi. “Mai întâi o sun pe mama și pe urmă pe frate-meu”. Nu s-a întâmplat nimic, doar au vrut să vadă ce facem, cum suntem, pur și simplu, să ne audă vocea.

Înghițim câteva boabe de strugure, facem un duș relaxant și ne aruncăm în pat, fiindcă mâine va fi o altă zi agitată.

Cam așa este viața noastră, a celor din secolul al XXI-lea, a celor care ne-am decis, la un moment dat în viață, să lucrăm într-o multinațională.

Oare de ce am ales acest drum? Ca să devenim mai inteligenți, mai buni?

Și acum, voi trece la persoana I singular.

În momentul în care am decis că vreau să lucrez pentru o companie străină, undeva la începutul anilor ’90, a fost pentru că a fost provocator, pentru că în acea companie se vorbea limba franceză – limba dragă sufletului meu – și, pentru că, față de învățământ, salariul meu de încadrare a fost de cel puțin opt ori mai mare.

Nu am avut vechime, am fost junior, dar am avut acel vibe, acea dorință, acea ambiție, acea determinare, acea curiozitate, acea deschidere spre nou și spre învățare, acea strălucire în ochi, pe care, cu regret trebuie să o spun, în ziua de azi, o întâlnesc la foarte puțini candidați tineri.

Când m-am angajat, am primit un computer 386. Până în acel moment, nu văzusem un computer decât în filme, darămite să mai și lucrez pe el. Singurul lucru pe care îl știam: să dactilografiez  (dar nu la computer, ci la mașină de scris). În trei luni am învățat, la un nivel basic, să lucrez în Word, Excel și PowerPoint.

De atunci au trecut 26 de ani.

În multinaționalele în care am lucrat, am avut experiențe diverse, cu foarte multe tipuri de oameni, am fost pusă în situații plăcute, dar și neplăcute, dar lecțiile cele mai importante pe care le-am învățat și care m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi au fost:

  • Să nu etichetez pe nimeni;
  • Să fiu respectuoasă;
  • Să fiu onestă și sinceră;
  • Să am încredere în oameni;
  • Să am răbdare;
  • Să fiu diplomată;
  • Să fiu bună;
  • Să-i ascult pe cei din jurul meu și dacă pot, să le dau un sfat;
  • Să nu judec pe nimeni;
  • Să ajut pe cine și cum pot;
  • Să învăț neîncetat;
  • Să citesc cât mai mult;
  • Să fiu modestă;
  • Să nu mă angrenez și să nu plec urechea la bârfele de coridor;
  • Să fiu obiectivă.

Cu siguranță, educația de acasă, primită de la părinții și bunicii mei, are o greutate foarte mare în formarea mea ca om, dar experiența profesională și cea de viață au definitivat-o.

Până să ajung aici, am trăit și momente foarte jenante și penibile – am jignit colegi în față, le-am vorbit foarte urât, dar nu pentru că așa eram eu, ci pentru că voiam să dovedesc, să le arăt angajatorilor mei ce angajat model sunt și că execut tot ce mi se cere.

Am avut parte și de șefi și colegi care mi-au spus că sunt prea moale, uneori naivă, de ce nu sunt agresivă, de ce acord încredere oamenilor – fiindcă, nu-i așa, încrederea se câștigă (!) – oamenii nu merită respectul, fiindcă și acesta trebuie câștigat, dacă nu le convine, să plece, să fiu întotdeauna cea mai performantă… și alte asemenea “sfaturi”.

Am ascultat aceste sfaturi, dar am ales să le pun în practică așa cum mi-a dictat conștiința. Am lucrat foarte mult eu cu mine, m-am autoeducat, fiindcă mediul în care trăim, societatea de azi, în destul de puține cazuri mai poate avea influențe pozitive asupra noastră.

În momentul actual, am un job bun, într-o companie cu o cultură civilizată, înconjurată de oameni frumoși. Departe de mine gândul de a mă zugravi într-o lumină de perfecțiune, nu este cazul.

În opinia mea, nu există perfecțiune și cred cu tărie că noi, oamenii, suntem foarte bine așa cum suntem, cu imperfecțiunile noastre: fie că vorbim de mediul profesional (când performăm bine sau mai puțin bine, când facem sau nu facem EBIDTA, când aducem sau nu aducem plus-valoare) sau de cel personal (iubim și nu suntem iubiți, suntem iubiți și nu iubim, ne certăm, ne împăcăm, râdem, plângem).

Chiar cred că noi, oamenii aceștia imperfecți, putem învinge răutatea, invidia și prostia, abordând situațiile cu bunătate și înțelepciune, și, nu în ultimul rând, cu inteligență.

Asta vă doresc și vouă!

Gyöngyi Hunyadi
HR Manager @ VCST Automotive Production

Total
1
Shares
Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

11 șoferi au demisionat de la Aeroportul Internațional Sibiu

Articolul următor

Robotul SAM va înrola abonații Medicover

Citește și:
Citeste mai mult

Tenaris și-a fixat strategia pentru România

Grupul metalurgic cu fabrică la Zalău se va concentra pe competitivitatea produselor, siguranța angajaților și protecția mediului. “Un…
Loading RSS Feed
Total
1
Share