Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fitch a confirmat ratingul României la BBB minus, cu perspectivă stabilă

bucurestifm.ro

Fitch Ratings a confirmat vineri ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută şi monedă locală ale României la „BBB minus”, perspectiva asociată pentru ambele calificative fiind stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Plafonul de ţară al României a fost confirmat la BBB plus, iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală a fost confirmat la F3, transmite Agerpres.

Ratingurile de tip investment grade atribuite României sunt sprijinite de nivelul moderat al datoriei publice, şi indicatorii privind PIB-ul per capita şi dezvoltare umană, care sunt mai ridicate decât ale altor state din categoria “BBB”. Acestea sunt în pofida deficitului bugetar şi al deficitului de cont curent, care prezintă riscuri la adresa stabilităţii macroeconomice, şi gradul de îndatorare externă, care este mai ridicat decât ale altor state din categoria „BBB”, apreciază Fitch.

„În actualul context politic, scenariul de bază al Fitch indică o slăbiciune graduală suplimentară a finanţelor publice pe termen scurt şi mediu. Deficitul bugetar general a ajuns la 2,6% din PIB în perioada ianuarie-septembrie 2019 (comparativ cu 1,8%, 0,8% şi 0,5% din PIB în aceeaşi perioadă din 2018, 2017 şi, respectiv 2016), iar cheltuielile au crescut în ritm anual cu 15,3% în primele nouă luni din acest an, în urma cheltuielilor de personal mai ridicate, a transferurilor şi a cheltuielilor de capital. Mai mult, structura deficitului este din ce în ce mai rigidă (aproape două treimi din cheltuieli reprezintă salarii şi transferuri sociale) în timp ce eforturile de a spori eficienţa colectării taxelor nu au înregistrat succes”, se arată în se arată comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Fitch susţine că încă există posibilitatea ca deficitul să fie uşor peste 3% din PIB până la finalul lui 2019 (şi prin urmare să se evite procedura de deficit excesiv), dar asta ar necesita ajustări ad-hoc, care nu ar reprezenta o îmbunătăţire structurală a conturilor financiare.

Perspectiva fiscală va deveni semnificativ mai dificilă în perioada 2020-2021, ţinând cont de fundalul macroeconomic şi de majorarea pensiilor, cuprinsă deja în legislaţie (care va duce la o creştere anuală medie a pensiilor de 24% în 2020 şi de 26% în 2021). Fitch se aşteaptă ca deficitul să se adâncească la 4% din PIB până în 2021, estimând că sunt găsite măsuri care să compenseze majorarea pensiilor.

Aceasta ar duce nivelul datoriei publice la 38% din PIB în 2021 (de la 35% din PIB în 2018), încă sub nivelul mediu, de 40% din PIB, al statelor din categoria “BBB”.

Eşecul adoptării unor măsuri fiscale de corecţie va reprezenta un risc pentru ratingul României, avertizează Fitch.

Conform FMI, majorarea pensiilor va adăuga 3,2% din PIB la cheltuieli până în 2022 şi ar putea duce la majorarea datoriei publice cu 20 puncte procentuale până în 2024.

Deficitul de cont curent rămâne sub presiune din cauza cererii externe slabe şi a creşterii solide a importurilor, în urma politicilor fiscale expansioniste. Fitch se aşteaptă ca deficitul să rămână la aproximativ 5% din PIB în perioada 2020-2021, dacă nu se va înregistra o deteriorare fiscală suplimentară şi dacă cererea externă se va redresa gradual până în 2021.

Fitch continuă să previzioneze o încetinire graduală a activităţii economice în următorii doi ani, deşi performanţa mai solidă privind investiţiile în primul semestru din 2019 au determinat agenţia să revizuiască prognoza de creştere pentru perioada 2019-2021 la 3,5% (de la 3,1% anterior şi peste nivelul mediu de 3% al statelor din categoria “BBB”).

Consumul privat va rămâne probabil motorul de creştere al economiei, deşi într-un ritm uşor mai redus, deoarece ritmul de creştere al salariilor se moderează faţă de nivelul ridicat înregistrat recent. Deşi volatile, investiţiile vor fi sprijinite prin creşterea absorbţiei fondurilor europene, previzionează agenţia.

Foto: bucurestifm.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Maramureșul, cu trei destinații în topul turismului din România

Articolul următor
Endava.ro

STUDIU Brașovul, pe locul 5 în topul investițiilor IT, cu 3% din totalul business-ului din domeniu

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share