Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universitatea de Vest Timişoara pregăteşte introducerea unui curs post-universitar în domeniul blockchain

Universitatea de Vest Timişoara se pregăteşte de introducerea unui curs post-universitar în domeniul blockchain

Universitatea de Vest Timișoara pregătește primul curs post-universitar de specializare în blockchain, dedicat formării în această tehnologie. Implementarea modului va avea loc din 2020, iar profesori vor fi o serie de specialişti de primă mână în domeniu.

Blockchain – tehnologia care utilizează criptarea, generând un avans considerabil al Industriei 4.0, are potențialul de a se consacra în mai multe sectoare de business din România (industrie, energie, mediu, e-governance, security, supply chain etc.), dar și să atragă interesul tinerelor generații, încă de pe băncile facultăților.

Universitatea de Vest din Timișoara va susține implementarea de ateliere și module care să promoveze modele de bună practică. De curând, Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit primul workshop de blockchain din vestul țării, observațiile specialiștilor și publicului prezent la eveniment au condus la concluzia utilității unui asemenea modul de pregătire post-universitară în domeniul tehnologiilor blockchain, pe care UVT se precocupă deja să îl implementeze.

Workshop-ul a reunit specialiști, antreprenori și cadre din mediul academic, care au pus în discuție tehnologiile inovatoare într-o societate descentralizată, securitatea cibernetică și aplicațiile blockchain în educație.

„Rolul nostru, ca Universitate de top din vestul țării, este de a fi mereu adaptați la noile tendințe din sfera tehnologiilor revoluționare și de a forma viitorii specialiști și inovatori. Vrem să modelăm noi perspective, să devenim tot mai interesanți ca universitate, pentru studenți foarte ambițioși și bine pregătiți și chiar să deschidem noi oportunități de educație, dezvoltând aici, la Universitatea de Vest din Timișoara, un nou câmp de cunoaștere și cercetare, cel al tehnologiilor blockchain. Noile provocări de business au nevoie de suport educațional, cu ajutorul căruia pot să-și transforme achizițiile tehnologice și de cunoaștere în avantaje competitive”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Workshop-ul „Blockchain: Aplicabilitate Și Inovație În Mediul Business” a reunit peste 100 de participanți la UVT.

Adoptarea tehnologiei blockchain ca reper în curricula educațională a Universității de Vest din Timișoara va fi inițiată în cursul anului 2020, când UVT va introduce primul curs post-universitar cu specializare în domeniul blockchain.

Acest modul va fi predat de către specialiști din cadrul UVT, de la Departamentul de Informatică al Facultății de Matematică și Informatică, precum și din afara UVT. Unul dintre aceștia este cofondatorul proiectului Ethereum, o platformă și sistem de operare open-source, distribuit, pe bază de blockchain, ce oferă posibilitatea implementării contractelor smart. Mihai Alisie, aflat pe lista invitaţilor prezenţi la conferinţă, apreciază că Timișoara are oportunitatea de a deveni un hub național și internațional pentru tehnologia blockchain

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Guvernul Orban va reorganiza Agenţia pentru Agenda Digitală a României

Articolul următor

Mai multe companii timişorene, premiate pentru succesul în domeniul eficienței energetice

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share