Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Proiect Sudium Green pentru plantarea a 10.000 de arbori în Cluj Napoca

Planul Sudium Green& Beard Brothers: Plantarea a 10.000 de arbori pe parcursul a doi ani, pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca

Insuficiența spațiilor verzi, nivelul ridicat de poluare, discrepanțele semnificative între suprafeţele spațiilor verzi din diverse cartiere (în special pe axa est-vest) rămân în continuare provocări importante la adresa calității vieții urbane din municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit studiilor de specialitate, alături de măsurile privind transportul, plantarea de arbori reprezintă cea mai eficientă strategie pentru reducerea poluării.

STUDIUM GREEN, în colaborare cu Asociația Beard Brothers, propun o acțiune de plantare a 10.000 de arbori pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, pe parcursul a un doi ani, prin efortul financiar și cu resursele umane mobilizate de organizatori, în cadrul unei strategii de implicare comunitară.

Această acțiune a început în toamna acestui an, prin plantarea primilor din cei 10.000 de arbori.

Prin ce este diferită această campanie de alte campanii de plantare desfășurate de-a lungul timpului?

Campania își propune să respecte următoarele coordonate cheie:

  • Amplasarea arborilor în zona urbană, în imediata apropiere a zonelor poluate (acțiunile asemănătoare derulate până în prezent au vizat zone extinse din afara localității).
  • În principal, plantarea de arbori ar avea o utilitate sporită în partea de Est a orașului (majoritatea suprafețelor verzi compacte se află în prezent în partea de Vest).
  • Ca posibile locații, avem în vedere în special următoarele:
  • terenuri publice care nu se pretează altor tipuri de destinații;
  • curțile școlilor și ale instituțiilor de învățământ superior;
  • curțile / spațiile verzi ale bisericilor;
  • curțile / spațiile verzi ale altor instituții de stat (cămine și centre pentru bătrâni, cămine și centre pentru copii, spitale și centre medicale, etc) ;
  • terenurile din parcurile industriale sau din preajma blocurilor de birouri;
  • spații verzi din preajma blocurilor de locuințe;
  • terenuri private;
  • terenuri degradate și/sau abandonate.
  • Selectarea unor arbori cu specii și vârste alese pe criterii documentate științific și ținând cont de caracteristici de sol, expunere și mediu;
  • Monitorizarea arborilor ulterior plantării pentru a le cunoaște evoluția și pentru a le preveni deteriorarea;
  • Implicarea comunității în acțiunile de plantare prin intermediul unei campanii de relații publice.

Fiți alături de noi în cadrul acestui proiect!

  • Participați la plantare, în calitate de voluntari;
  • Propuneți o zonă care aparține companiei dvs și care poate fi împădurită;
  • Promovați un banner al proiectului pe pagina de web sau social media a companie dvs;
  • Faceți donații care ar putea asigura resursele necesare plantărilor;
  • Recomandați-ne altei companii care ar dori să se implice în acest proiect.

Ce beneficii veți avea implicându- vă în acest proiect?

  • Îmbunătățiți imaginea companie Dvs, prestigiul și credibilitatea;
  • Compania Dvs va fi promovată pe social-media și pe site-ul 10KBrazii în calitate de partener, dar și pe alte materiale de promovare ale proiectului ;
  • Asocierea numelui companiei Dvs cu programe de conștientizare a mediului înconjurător;
  • Angajații companiei dvs. dar și întreaga comunitate vor fi beneficiarii proiectului, se vor bucura de un aer mai proaspăt și mai curat.

Informații suplimentare despre proiect veți gasi pe site-ul : www.10kbrazii.ro și pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/10kbrazii/

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Leul, minim istoric în raport cu euro. Ministrul de Finanţe spune că situaţia bugetului este mai gravă decât cele mai pesimiste aşteptări

Articolul următor

La Timişoara se doreşte deschiderea unei fabrici de biciclete, o investiţie italiană de 30 de milioane de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share