Începând cu această lună, în Alba Iulia vor circula taxiuri hibride, fiind unul dintre puținele orașe din România care se bucură de aceste dotări.
Elementul distinctiv al mașinilor va fi logoul verde cu care acestea sunt inscripționate, scrie alba24.ro.
Sursa citată mai scrie că pentru început flota va fi completată cu cinci mașini hibride, urmând ca pe viitor numărul acestora să crească și să includă chiar și autoturisme integral electrice. Conform proprietarului companiei de taxi, mașinile vor fi folosite atât pentru cursele în oraș, cât și pentru transferurile de la și către aeroport.
„Atunci când vorbim de investiții, ne gândim la impactul acestora pe termen lung. Fiecare agent economic este responsabil de dezvoltarea durabilă a comunității în care trăim. Achiziționarea autoturismelor hibride este un pas firesc, cu atât mai mult cu cât traficul în Alba Iulia devine tot mai sufocant”, a declarat directorul companiei de taxi, citat de alba24.ro.