Angajari Editorial Educație HR/Joburi Mureș Ultimele stiri

Dimensiunea dezastrului de resurse umane

Cam de la începuturile colaborării mele cu Transilvania Business, merg în timp până în 2012, problema forței de muncă, lipsă sau pe gătate, se ițea ca o hidră cu multe capete în orice domeniu exploram.

 

De atunci încoace, problema în multe sectoare ale economiei s-a cronicizat, proprietarii de afaceri fiind nevoiți chiar să facă import de resursă umană din țări mai apropiate, cu dorințe europene, sau chiar din Îndepărtatul Orient.

Lipsa forței de muncă sau dificila recrutare a ei, cu toate implicațiile sale, costurile mai însemnate cheltuite pentru atragerea sa, costuri de producție, implicit, majorate, a ajuns o temă prioritară în mai toate conferințele, seminariile, dezbaterile și ce-or mai fi fost organizate în țara noastră în ultimii ani și la care am participat. Nu a lipsit din niciun interviu pe care l-am realizat sau din vreo discuție informală pe care am purtat-o.

Până și în domeniul regină al României, IT-ul, oamenii de afaceri nu s-au sfiit să afirme că necesarul de programatori, ingineri de sistem sau ce le mai este de trebuință fiecăruia pe nișa sa se acutizează. Aici, încă forța de muncă nu e boală cronică.

Dimensiunea dezastrului de resurse umane l-am cuantificat, brutal, zilele trecute când am citit o cifră de o enormitate incredibilă aproape. 9,7 milioane de oameni. Am pus pe repeat. 9,7 milioane de oameni. Nu, nu, de oameni. De români aflați în afara granițelor. 5,9 milioane de români reprezentând, rostită cu dispreț sau salvator, depinde din ce parte o auzim, diaspora. Jumătate, populație activă cu siguranță, dacă procentul nu este cumva mai mare. Marea lor majoritate plecată după 1990 în căutarea unui trai mai bun, însă citind mai departe, sărăcia nu pare să fi fost unicul imbold, ci un cumul de factori: “neajunsurile materiale cotidiene, veniturile mici, lipsa unui loc de muncă decent, stabilitatea, calitatea slabă a clasei politice de-a lungul timpului, corupția”, dacă e să citez ministrul care a transmis datele și motivele de emigrare. Economică și politică, în principal, ca să sintetizez. Sistemică, i-aș putea spune.

De la facerea lumii până în prezent, oamenii s-au preumblat dinspre Est spre Vest și dinspre Sud spre Nord, în căutarea unui trai mai bun sau fugind din fața unor calamități – secete prelungite, urmate de foamete, războaie, incendii, inundații catastrofale etc. Nu o spun eu, ci atâtea statistici realizate de-a lungul timpurilor moderne sau analizând de la papirusuri la incunabule sau hieroglife care au existat din timpuri imemoriale. Și, totuși, România, de 12 ani în Uniunea Europeană, deține un trist record, pe care l-am privit o vreme cu neîncredere: cea mai mare migrație pe timp de pace. Potrivit datelor ONU, numărul românilor de peste hotare a crescut anual cu peste 7% din 2000 până în 2015. Nu insist că toți acești oameni aduc plus valoare în țările de adopție și trimit câte ceva acasă. Dacă trimit.

În România, lipsa forței de muncă este determinată de două cauze principale. Una, cea descrisă mai sus, milioanele de români emigranți din motivele deja amintite. Iar a doua, este una care ține de sistemul educațional din țara noastră, lipsa școlilor profesionale sau de meseriași sau cât de elegant le mai putem spune. O a treia, aș îndrăzni să spun, este shiftul de generații. Ce vor, la ce aspiră noile generații, însă aceasta poate merită o discuție mai amplă și cu o altă ocazie. Rămân la cele două.

Acum 15 ani, ministrul de atunci, care e și ministrul de azi al Educației(n.red. editorialul a fost publicat în ediția print a TB – iulie 2019), Ecaterina Adronescu, de la înălțimea poziției de rector de Politehnică, a considerat că nu sunt necesare și că toată lumea va ajunge absolvent de facultate. Sau ceva pe aproape. Capitol la care, în paranteză fie spus, nu stăm grozav, procentual vorbind, ca să nu aduc în discuție alte probleme academice.

Ceea ce nu s-a întâmplat, iar absolvenți de liceu și facultate au îngroșat rândurile șomerilor sau a celor fără nicio ocupație.

În lipsa unei reacții și, mai ales, în absența unei acțiuni a statului, sectorul privat a încercat să răspundă cu propriile proiecte. Așa au apărut școlile profesionale pe sistem dual, printr-un pionierat la Brașov, ca apoi să fie copiat în alte orașe transilvănene cu predilecție și în special în zonele cu industrie auto dezvoltată.

Abia anul trecut, legislația în domeniul școlilor duale a fost adoptată.

Însă nu este suficient.

Așa cum nu este suficient să dai câteva zeci de mii de euro unor români emigrați – unui număr infim dacă ne raportăm la cifra celor plecați – că poate, poate se întorc acasă, își deschid propria afacere și rămân.
Problemele de sistem rămân. Și sunt enumerate mai sus: sărăcia, veniturile mici, lipsa de stabilitate, calitatea slabă a clasei politice – de ce s-o fi numind așa? -, corupția… Pe acestea cum le tratăm?

 

 

 

Related posts

Autostrada Sebeș – Turda, blocată în instanță

Nora Dumitrescu

Tranzacțiile amânate în România vor duce la o reducere a volumului investițional pe plan local

Papuc Irina

Valoarea AFI Cotroceni a depășit jumătate de miliard de euro

Ionut Oprea

Leave a Comment