Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

ANCOM a anunțat tarife mai mici în România pentru terminarea apelurilor mobile

Începând cu 1 ianuarie 2020, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenţi/minut, în scădere cu 10% față de 0,84 eurocenți/minut, cât este în prezent. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a transmis că această măsură de reglementare a fost deja consultată cu industria din România şi a primit acum şi avizul Comisiei Europene.

Stabilirea tarifului la 0,76 eurocenţi/minut este o măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020, precizează instituția.

Potrivit ANCOM, noul tarif va fi perceput de către toţi operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile reţele publice de telefonie: Lycamobile S.R.L., Orange România S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A. și Telekom Romanian Mobile Communications S.A.

Tariful de 0,76 eurocenţi/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, până cel târziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile unice la nivelul Uniunii Europene.

Foto: radiocluj

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Nou operator de termie în București - Termoenergetica

Articolul următor

Una dintre cele mai frumoase case din Sibiu, scoasă la vânzare cu 2 milioane de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share