Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Aeroportul „Henri Coandă” din București, pe locul 34 după traficul de pasageri. Eurostat: Record la nivelul UE

Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti se află pe locul 34 după numărul de pasageri care au tranzitat locația în anul 2018, conform ultimelor date ale Eurostat. Cel mai aglomerat aeroport din UE este Heathrow (Londra), la fel ca în anul precedent. La nivelul UE, anul 2018 a reprezentat un record în ceea ce privește transportul de pasageri.

Potrivit clasamentului Eurostat, 13,8 milioane de pasageri au tranzitat anul trecut Aeroportul „Henri Coandă”, reprezentând o creştere cu 7,9% comparativ cu anul 2017. Cei mai mulți, au fost pasagerii care au folosit Aeroportul din București pentru curse în interiorul Uniunii Europene: 10,1 milioane. Pentru cursele naționale Aeroportul „Henri Coandă” a fost utilizat de aproape 1,4 milioane de pasageri, iar pentru cele din afara UE – aproape 2,3 milioane de pasageri.

Datele Eurostat mai arată că în România au călătorit cu avionul un număr de 19,3 milioane de pasageri în anul 2018. Cifra reprezintă o creștere cu 7,7% față de anul precedent.

Aeroportul din Londra Heathrow a fost şi în 2018 cel mai aglomerat aeroport din Uniunea Europeană – cu 80 de milioane de pasageri (+3% comparativ cu 2017). În clasament urmează Aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris (72 de milioane de pasageri sau +4%), Aeroportul „Schiphol” din Amsterdam (71 de milioane de pasageri sau +4%), Aeroportul din Frankfurt (69 de milioane de pasageri; +8%) şi Aeroportul Barajas din Madrid (56 milioane pasageri; +9%).

Cel mai puternic ritm de creştere a numărului de pasageri a fost înregistrat de Aeroportul din Vilnius, locul 83 în clasament, care a avut cu 30% mai mulți pasageri, ajungând la un total de 4,9 milioane de pasageri. Dintre primele 30 cele mai aglomerate aeroporturi din UE, cel din Budapesta, „Liszt Ferenc”, a avut creșterea cea mai mare – aproape 14%, ajungând să fie tranzitat de peste 14,8 milioane de pasageri. Rezultate bune au fost înregistrate și de aeroporturile internaţionale din Varşovia (+12,8%, ajungând la 17,7 milioane pasageri), Atena (+11,1%), Viena (+11,1%), Helsinki (+10,6%), Milano/Malpensa (+9,6%), Praga (+9,4%), Lisabona (+8,9%) şi Madrid (+8,6%).

La nivelul întregii Uniuni Europene, numărul de pasageri transportaţi de companiile aeriene în anul 2018 a atins un nivel record de 1,1 miliarde pasageri, cu aproape 63 de milioane mai mult decât în 2017.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bihorenii își vor afla premianții în cadrul Galei Comunității Bihorene

Articolul următor

FOTO Cum se culeg strugurii la -8 grade Celsius. Jidvei anunță o nouă serie de vinuri de gheață Eiswein Jidvei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share