Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

FOTO Cum se culeg strugurii la -8 grade Celsius. Jidvei anunță o nouă serie de vinuri de gheață Eiswein Jidvei

Compania vinicolă Jidvei anunță continuarea producerii vinului de gheață din sortimentul Eiswein Jidvei și în acest an. Joi, 5 decembrie, la primele ore ale dimineții, când temperaturile se mențin scăzute, la Jidvei a început ultimul cules al anului 2019. Pe parcelel cu struguri din soiul Traminer roz au fost mobilizați 420 de persoane.

Culesul a avut loc pe parcelele de struguri din soiul Traminer roz, special păstrați pentru producerea vinului de gheață. Aceste parcele se situează lângă crama gravitațională Tăuni, la peste 500 m altitudine și expoziție sudică, toate procedurile de vinificație urmând a se desfășura în această cramă, potrivit companiei.

Eiswein Jidvei este un sortiment de vin desert care se obține din struguri lăsați să înghețe pe viță, fiind culeși iarna, doar în anii în care se întrunesc toate condițiile necesare recoltării optime a acestora. În primul rând, strugurii trebuie să fie sănătoși, neatinși de niciun fel de boală sau de putregaiul nobil – modul de producere a vinurilor desert din struguri culeși târziu la înnobilarea boabelor, atinși de putregaiul cenușiu (Botrytis) este diferit.

Temperatura este cea care impune cea de-a doua condiție deopotrivă importantă. Strugurii pot fi culeși doar după două sau trei zile consecutive de îngheț, cu temperaturi situate între -7 și -12 grade Celsius, temperaturi care trebuie să se mențină între aceleași limite și în momentul recoltării.

„Având în vedere că și anul acesta s-au întrunit condițiile necesare obținerii acestui vin special, pentru recoltarea celor 10 hectare de Traminer roz, păstrate pentru a fi culese după nopțile geroase de la începutul iernii, au fost mobilizați 420 de oameni. Activitatea acestora a început la ora 06.00, la temperaturi situate sub -8 grade Celsius și s-a încheiat în nu mai puțin de 4 ore. Este extrem de important ca întregul proces de recoltare să se desfășoare cât se poate de rapid, întrucât una dintre cele mai importante condiții este ca strugurii să ajungă înghețați la presă, fiind zdrobiți cât timp sunt încă înghețați, lăsând un must siropos, extrem de concentrat și de dulce”, precizează compania.

Bogăția de zaharuri și arome vor face din acest vin desert unul competitiv pe piața internațională, asemănător Eiswein Jidvei din recolta lui 2018, distins anul acesta cu medalie de aur la competiția internațională IWSC, organizată la Londra, unde a obținut 96 de puncte.

Întreprinderea Agricolă de Stat Jidvei a fost înființată în anul 1949, fiind un prim pas spre ceea ce a devenit, 50 de ani mai târziu, compania Jidvei. În anul 1999 a avut loc privatizarea IAS Jidvei și înființarea actualei companii S.C. Jidvei SRL, marcând trecerea la o nouă etapă de dezvoltare printr-un amplu program de retehnologizare și modernizare.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aeroportul „Henri Coandă” din București, pe locul 34 după traficul de pasageri. Eurostat: Record la nivelul UE

Articolul următor

Târgul de Crăciun din Sibiu atrage tot mai mulți turiști: cererea pentru cazări a crescut cu 10%

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share