Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Philips va oferi ecografii gratuite în Transilvania

Fundația Philips și Fundația Părinți din România (FPR) vor oferi ecografii gratuite și educație privind îngrijirea sănătății pentru 24 de comunități vulnerabile din Transilvania.

În cadrul programului, o echipă de medici va vizita comunități din județele Cluj și Alba pentru a oferi consultații și ecografii gratuite, activități educaționale privind îngrijirea sănătății pentru adulți și copii, sesiuni de instruire pentru părinți dedicate prevenirii celor mai frecvente afecțiuni. Programul se va desfășura până la finalul lunii iulie 2020.

Acesta își propune să contribuie la îmbunătățirea calității vieții și a îngrijirii medicale acordate pacienților cu grad de vulnerabilitate ridicat, precum și să reducă incidența anumitor patologii care pot fi diagnosticate sau supervizate în ambulatoriu prin soluții de telemedicină.

Studiile realizate de Fundația Părinți din România în rândul locuitorilor din comunitățile vizate arată că 90% dintre respondenți nu au făcut o ecografie în ultimii trei ani. 20.000 de locuitori din localitățile din program nu au mijloace de transport regulate pentru a ajunge la spital, iar personalul medical este insuficient.

O echipă de patru medici specialiști desfășoară consultații gratuite pentru 800 de copii și adulți, realizate cu ajutorul soluției mobile pentru ecografie cu ultrasunete, care permite utilizarea smartphone-urilor pentru o examinare rapidă cu acuratețe ridicată.

Proiectul mai include activități de informare pentru cei 800 de beneficiari și 10 sesiuni de instruire dedicate părinților, cu scopul de a crește nivelul de educație în legătură cu prevenția în arii precum alăptarea, diversificarea, vaccinarea, bolile copilăriei, bolile de colectivitate, dezvoltarea copilului și alimentația sănătoasă. Sesiunile vor fi însoțite de materiale educaționale accesibile.

FPR a fost înființată ca un grup de inițiativă al părinților din Cluj, cu scopul de a informa și a reprezenta clujenii cu copii, viitorii părinți, precum și pe toți cei interesați de problemele copiilor din județ.

Cu sediul în Olanda, Philips este lider în imagistică medicală, terapii ghidate imagistic, sisteme de monitorizare a pacienților și informatică medicală, sănătatea consumatorilor și îngrijirea la domiciliu.

Portofoliul Philips în domeniul sănătății a generat în 2018 vânzări de 18,1 miliarde de euro, iar compania are 7,000 de angajați, fiind prezentă în 100 de țări. Fundația Philips este o organizație caritabilă înregistrată, înființată în 2014 ca principala platformă pentru activitățile specifice ale Philips.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru Spitalul Metropolitan din București: E nevoie de o investiție de 400 de milioane de euro

Articolul următor

Stein & Partner anunță parteneriatul cu rețeaua globală Signium

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share