Energie Energy Mirror Of Romania Mureș Ultimele stiri

Investiții de peste 90 de milioane de euro în distribuția de gaze naturale și electricitate

Compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, a investit în acest an 428 milioane de lei (peste 90 milioane de euro) în principal pentru modernizarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi a electricităţii.

 

Gaze naturale – Au fost investite peste 202 milioane lei (43 mil. euro), sistemul de distribuţie fiind reabilitat şi modernizat pe o lungime de circa 320 km. Totodată, reţeaua a fost extinsă cu peste 110 km (în special branşamente pentru conectarea de noi clienți). În județul Mureș, rețeaua de gaze a fost înlocuită pe o lungime de peste 60 km în șapte localități din mediul rural și în patru orașe: Reghin, Luduș, Târnăveni și Sovata. De asemenea, sistemul de distribuție a fost extins cu 17 kilometri.

Energie electrică – Valoarea investiţiilor a fost de circa 225 milioane lei (47,6 mil. euro). Au fost realizate lucrări de modernizare în 61 de stații de transformare, altele patru fiind integrate în SCADA (achiziție de date și control la distanță). Rețeaua electrică a fost modernizată pe o lungime de peste 300 km, inclusiv prin montarea de echipamente telecomandate; au fost înlocuite 220 de posturi de transformare și au fost integrate în SCADA 11 unități. Pentru îmbunătățirea nivelului de tensiune au fost construiți 24 km de noi rețele.

Proiecte cu finanţare europeană – Delgaz Grid a obţinut o finanţare europeană pentru o investiție de peste 31 milioane de lei în judeţul Vaslui. În cadrul proiectului vor fi modernizate stațiile de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni (110/20kV) prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, vor fi create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA a celor cinci staţii de transformare. Până acum au fost obținute cofinanțări pentru 9 proiecte a căror valoare totală depășește 170 milioane lei.

e-mobility – Un număr de 14 staţii de încărcare a autovehiculelor electrice, parte a proiectului NEXT – E, finanțat din fonduri europene, sunt deja operaţionale. Compania E.ON Energie România, parte a consorțiului care va dezvolta în România rețeaua de stații, va instala încă o unitate de încărcare a autovehiculelor electrice la Târgu Mureș. Stația va deveni funcțională la începutul anului viitor și va marca finalizarea “autostrăzii electrice Iași – Tg. Mureș”. Prin proiectul NEXT -E, în România vor fi instalate 40 de stații rapide de încărcare a mașinilor electrice (19 de E.ON Energie România, iar 21 de MOL România).

E.ON Smart Village – După succesul proiectului pilot de la Frumușeni, jud. Arad, lansat anul trecut, conceptul „smart village” se extinde în 25 de localități din Arad și Timiș. Administrațiile publice locale vor beneficia de sisteme moderne de iluminat cu un consum redus de energie, de panouri fotovoltaice, stații de încărcare a mașinilor electrice și instalații de climatizare pentru imobile, în baza parteneriatelor încheiate cu E.ON Energie România.

E.ON Smart House – Ecosistemul inteligent care integrează soluţiile inovatoare ale E.ON de eficientizare a consumului a fost lansat cu succes în acest an în România. Sunt soluții menite să susțină progresul clienților direct din zona lor de confort. Astfel, soluția de încălzire E.ON Life constă într-o centrală în condensare, acţionată prin intermediul unui termostat smart, de la distanţă și care permite reducerea consumului cu până la 30%. La acestea se adaugă intervențiile de urgență apărute la instalațiile electrice sau termice. Aparatele de aer condiţionat de ultima generaţie, la pachet cu servicii tehnice post-montare, reprezintă soluţia E.ON Cool pentru zilele călduroase. E.ON Solar este soluţia care permite producerea energiei electrice din sursă solară, iar E.ON Drive este soluția de încărcare a maşinilor electrice.

Pregătirea profesională a angajaților – La Mediaș a fost deschis recent un centru de pregătire profesională a angajaților care se ocupă de mentenanța sistemului de distribuție gaze, un centru similar în domeniul electricității fiind funcțional la Suceava. Totodată, sunt dezvoltate programe dedicate tinerilor, în special celor care aleg învățământul profesional. Compania are parteneriate cu 14 instituții de învățământ din țară care pregătesc instalatori și electricieni. Un astfel de parteneriat este cel încheiat cu Liceul Tehnologic “Constantin Brâncuși” din Târgu Mureș unde 16 elevi vor deveni, peste trei ani, instalatori gaze. La finalizarea cursurilor aceștia vor putea deveni angajați ai Grupului E.ON.

În 2019, prin intermediul programelor START și Graduate ON au fost angajați în companiile E.ON 70 de electricieni și instalatori, ingineri și economiști.

Proiecte destinate comunităţii – Acordăm o mare importanță implicării în comunitate și voluntariatului, prin proiectele de responsabilitate socială. Am continuat și în acest an proiecte de succes, precum Energie în școlile copilăriei”. Astfel, în 9 școli din țară au fost montate sisteme de iluminat moderne bazate pe tehnologie led care au condus la reducerea semnificativă a facturii la energie, valoarea investiției fiind de circa 500.000 de euro.  Ediția din 2019 a Cupei E.ON Kinder de la Târgu Mureș a reunit circa 2.000 de mici fotbaliști. Ambasadorul competiției a fost Ilie Dumitrescu, membru al „Generației de Aur”. Donațiile de cărți la 12 spitale, școli și biblioteci, dar și Lecțiile despre energie susținute în peste 30 de școli, din care 10 în județul Mureș, completează lista acțiunilor destinate comunității. Foarte importante au fost și campaniile de donare de sânge de la Târgu Mureș unde a fost amenajat un centru mobil de recoltare ce a adunat, într-o singură zi, 90 de persoane. Peste 600 de angajați ai companiilor E.ON au fost împlicați în proiecte de responsabilitate socială în calitate de voluntari.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 14 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 310.000. Numai în domeniul educaţiei au fost derulate proiecte de peste 6,5 milioane euro, de acestea beneficiind peste 200.000 de copii.

 

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

Related posts

Aeroportul International Timisoara, inclus in serviciul Google Maps Indoor

Stefana Muresan

Vox Technology Park Timisoara inchiriaza 1.000 mp catre Recensio Nobilis

Ionut Oprea

APIA participă la proiectul european Drives privind dezvoltarea de competenţe în sectorul auto

redactia

Ministerul Apelor şi Pădurilor, lucrări de o jumătate de miliard de lei, pentru amenajarea cursurilor de apă, în 2018

redactia

116 de elevi din proiectul „Energie pentru meseria mea” al ENGIE, la început de drum

Ligia Voro

MassMutual deschide un Centru Global de Servicii în Orhideea Towers, București

Papuc Irina

Producătorul de carne Transavia- exporturi de 21 mil. euro, 15% din business

Stefana Muresan

România, a şaptea piaţă de bere din Europa. Volumul pieţei berii a crescut uşor în 2019 în volum

Ion Surdu

Bancomatul care nu mai “înghite” carduri, instalat de BT

Nora Dumitrescu

Rețeaua de sănătate Regina Maria amână plata abonamentelor medicale pentru IMM-uri cu 2 luni

Ion Surdu

Oradea va avea patru piste de pumptrack

Traian Dan

Investiţii în amenajări hidrotehnice

Ligia Voro

Electrolux, cu fabrică în Satu Mare, este pe val: Acțiunile cresc fără precedent, iar profitul a depășit toate estimările

redactia

Bursele ANIS 2020. Cadrele didactice universitare se pot înscrie pentru a beneficia de sponsorizări în valoare de 5.000 de euro/proiect

Ion Surdu

O vacă bio din Sălaj dă 54 de litri de lapte pe zi

Nora Dumitrescu

Oradea va fi pentru șapte zile „Orașul Faptelor Bune”

Traian Dan

Invest Quest, la final. Premiu de 5.000 de lei din partea Rotary District 2241

Ligia Voro

Bucharest – skyline transformation 2025 | Concept Structure: always close to the client

Ionut Oprea

Ciocolatierul din Sâncraiu. Cel mai dulce proiect pe Startup Nation

Stefana Muresan

Cezar Ioan – autorul cărții document „Gastronomie Românească de secolul XXI”: “Cred că avem nevoie să ne mândrim cu gastronomia veche și să o modernizăm ca ea să rămână vie”

Stefana Muresan

Au început oficial demersurile pentru metrou la Cluj

redactia

Oradea are cinema cu cea mai avansată tehnologie de sunet, Dolby Atmos

Traian Dan

P3, repere pentru expansiune de business

Ionut Oprea

România cumpără 20 de noi trenuri electrice, investiție de 120 milioane euro din fonduri europene

redactia

Leave a Comment