Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Producătorii de brânzeturi artizanale din Cluj, cu stand în rețeaua Moldovan

Asocierea Frăția Bacilor Ardeleni (FBA) a pus în funcțiune primul său punct de vânzare din municipiul Cluj-Napoca, situat în cartierul Grigorescu.

FBA este un parteneriat lansat la Cluj ce reunește producători locali din Transilvania și pune la dispoziția consumatorilor brânzeturi artizanale și produse lactate făcute după rețete tradiționale. Acesta presupune colectarea laptelui de la membrii asociației și procesarea lui într-o fabrică din Mociu. Astfel, produsele ajung de la fermier la consumator fără intermediari.

Noul punct de vânzare reunește produse naturale din lapte, făcute după rețete variate, precum: brânzeturi proaspete (telemeaua de vacă) și brânzeturi premium, artizanale, maturate în grota de la Țaga (Produs de Țaga, Bobâlna, Moeciu, Montana).

Produsele create în fabrica de la Mociu din laptele provenit de la fermierii ce fac parte din FBA poartă eticheta Atelierul de Lapte. Brandul își va lărgi gama de produse prin introducerea de produse lactate proaspete, iaurt, lapte bătut sau smântână. Acum produsele Atelierul de Lapte se vor găsi și în alte magazine din rețeaua Moldovan – Cosm-Fan.

„FBA este o familie de fermieri care și-a unit forțele din dorința de a păstra tradițiile ardelenești și de a le transmite generațiilor viitoare. Producem brânzeturi din lapte de oaie și de vacă și avem puterea să garantăm pentru calitatea lor”, a declarat Ștefan Moldovan, fermier implicat în proiect.

FBA este un parteneriat de tip lanț scurt, creat cu fonduri europene, care reunește mai mulți producători locali din Transilvania. Acest parteneriat a fost creat cu scopul de a oferi consumatorului produse locale de calitate, făcute după rețete tradiționale ardelenești, o interacțiune directă cu producătorul și posibilitatea de a cunoaște metodele și tehnologiile de producție.

Frăția le oferă membrilor posibilitatea de a valorifica mai bine laptele și le asigură piață de desfacere fără intermediari. Fermierii implicați în parteneriat sunt Ștefan și Cosmin Moldovan, Dragoș Colceru, Ion Dorin Rus, Viorel Delean și Paul Ferenț.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Sibienii de la CON-A vor construi noua sală polivalentă de la Pitești: lucrări de 65 de milioane de lei

Articolul următor

Hidroelectrica modernizează stația de 110 kV de la Brădișor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share