Banca din Cluj ocupa primul loc în clasamentul celor mai lichide companii ale căror acțiuni au fost tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) pe piața principală, cu o pondere de de 31% din valoarea totală tranzacționată. Între primele cinci se găsește o altă societate din Transilvania, Romgaz Mediaș.
Toți indicii bursei românești au înregistrat evoluții pozitive, de peste 18%, în primele nouă luni din 2019, comparativ cu sfârșitul anului trecut. Indicele de referință BET, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a avut o creștere de 30%.
Indicele BET-TR, primul de tip Total Return, lansat de BVB, a înregistrat la 30 septembrie cea mai ridicată creștere, de 41%. BET FI, indicele care arată evoluția societăților de investiții financiare și a altor entități asimilabile lor, a crescut cu 18%. Indicele ROTX, dezvoltat de BVB împreună cu Bursa de Valori din Viena, a avansat cu 30%.
Totuși, valoarea cumulată a tranzacțiilor de pe toate piețele a înregistrat o scădere de 15%, de la 9,5 miliarde de lei în primele trei trimestre din anul 2018, la 8,12 miliarde. Lipsa ofertelor derulate pe piața românească a determinat în mare parte această scădere a tranzacțiilor la bursă.
Capitalizarea bursieră de pe piața reglementată a atins nivelul de 170 de miliarde de lei, în ușoară creștere. În prima parte a anului 2019, capitalizarea bursieră BVB (doar acțiuni) a înregistrat un trend ascendent după episodul de corecție de la finalul anului 2018, urmând o ușoară diminuare începând cu luna mai.
Pe primul loc în clasamentul celor mai lichide companii, ale căror acțiuni au fost tranzacționate la BVB pe piața Regular, se situează BT. Pe următoarele poziții din acest top s-au clasat Fondul Proprietatea, BRD – Groupe Societe Generale, OMV Petrom și Romgaz Mediaș.
Pe piața BVB își desfășurau activitatea 28 de intermediari, dintre care 18 societăți de servicii de investiții financiare (SSIF), trei instituții de credit locale și șapte entități autorizate în alte state membre ale Uniunii Europene. În cadrul sistemului multilateral de tranzacționare (SMT) erau 21 de intermediari, din care 17 SSIF, trei instituții de credit locale și o firmă de investiții autorizată în alt stat membru al UE.
La finalul trimestrului III al anului 2019, cei mai activi intermediari pe BVB (piața reglementată și SMT) au fost SSIF-urile, valoarea tranzacționată de ele fiind de 10,7 miliarde de lei. Intermediarii locali (SSIF și instituțiile de credit) au realizat 82% din valoarea totală a tranzacțiilor. Dintre intermediarii autorizați în alte state membre UE, care au efectuat tranzacții pe piețele la vedere, cele mai active au fost firmele de investiții, acestea cumulând o cotă de piață de 12,81%.