Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Apare un nou brand: Bun de Maramureș

Asociația Bun de Maramureș (ABM), înființată în cadrul proiectului FoodChains 4 Europe – lanțuri alimentare pentru Europa, va contribui la protejarea și promovarea produselor locale de calitate, prin intermediul etichetei cu această denumire.

Echipa proiectului împreună cu mici producători locali și alți factori interesați din sectorul alimentar maramureșean s-au reunit pentru a trece în revistă activitățile derulate în faza I a proiectului, perioada 2017-2019, cu scopul de a sprijini produsele și producătorii locali pentru crearea unui lanț alimentar durabil în județ.

A fost prezentat planul de acțiune ”Dezvoltarea lanțurilor de producători din industria alimentară în Maramureș”, ce va fi implementat în faza a II-a a proiectului, în perioada 2020-2021. Activitățile prevăzute au scopul de a contribui la inovarea durabilă a sectorului alimentar din județ și vor fi desfășurate prin intermediul ABM, înființată în noiembrie.

Planul de acțiune realizat de Consiliul Județean Maramureș, în cadrul proiectului își propune să introducă sistemul de etichetare “Bun de Maramureș” pentru cele mai reprezentative produse locale, marca “Bun de Maramureș” fiind înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Prin acordul de cooperare încheiat cu CJ, ABM va avea dreptul de a gestiona marca ”Bun de Maramureș”.

Membrii ABM sunt factori locali care au experiență și expertiză în domeniul alimentar și antreprenorial: Asociația Microregională Mara-Natur Baia Sprie, New Novotek și Federația Asociațiilor Producătorilor Agricoli Transilvania. Sediul ABM este situat în Baia Mare, președinte fiind desemnat Vlad Pașcu.

Eticheta ”Bun de Maramureș” se dorește a fi o garanție oferită de CJ cu privire la potențialul unui produs și reprezentativitatea acestuia pentru județ. Sunt avute în vedere produsele a căror realizare exploatează o resursă locală, au o rețetă tradițională sau folosesc o tehnică tradițională sau una inovatoare, dar legată de specificul maramureșean.

”Bun de Maramureș” va reprezenta o alternativă și oportunitate pentru producătorii locali care alimente care nu au certificatul “Produs tradițional” să fie recunoscuți ca exponenți ai mâncărurilor tradiționale pe baza rețetelor și materialelor locale.

Eticheta va putea fi obținută și utilizată de producătorii locali în baza unui contract de licență. Metodologia și criteriile de licențiere pentru etichetă vor fi discutate cu prilejul întâlnirilor care vor fi realizate anul viitor de ABM. La aceste întâlniri vor fi invitați toți factorii interesați care activează în diferitele componente ale lanțului alimentar maramureșean.

Proiectul este implementat de CJ în perioada 2017-2021, fiind finanțat prin Programul Interreg Europe cu scopul de a îmbunătăți punerea în aplicare a politicilor regionale care să stimuleze furnizarea de inovare pentru a crea lanțuri alimentare durabile, în cinci regiuni participante: Flevoland (Olanda), Plovdiv/ Sofia (Bulgaria), Emilia-Romagna (Italia), Maramureș (România) şi Greater Manchester (Marea Britanie):

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Record: Oradea a bătut recordul sumelor colectate în Orașul Faptelor Bune

Articolul următor

Infrastructura care va conecta Clujul se face în pași de melc

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share