Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România are un nou președinte

bursa,ro

Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) are un nou preşedinte pentru următorii doi ani, respectiv 2020 şi 2021, Sorin Petre, el preluând mandatul de doi ani de la Dana Ababei, conform unui comunicat al organizaţiei, transmite Agerpres.



Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2013, prin care este reglementată activitatea ANEVAR, prevede mandate de doi ani pentru preşedinte şi pentru ceilalţi 10 membri ce compun Consiliul director. Fiecare preşedinte este ales cu doi ani înainte de a prelua funcţia, perioadă în care deţine funcţia de prim-vicepreşedinte ANEVAR, participând la toate şedinţele şi activităţile organizaţiei şi asigurând astfel continuitatea strategiei şi a relaţiilor de parteneriat ale asociaţiei.

„Urmăresc cele mai înalte standarde în activitatea viitoare a ANEVAR. Pentru a reuşi însă, cred că trebuie să fim proactivi, în sensul de a fi pregătiţi din punct de vedere profesional să venim în întâmpinarea cerinţelor utilizatorilor serviciilor de evaluare. Să fim, de asemenea, în pas cu evoluţia tehnologiei şi să urmărim cele mai noi tendinţe de dezvoltare ale sectoarelor economice ce au tangenţă cu profesia”, a declarat Sorin Petre.

El a deţinut de-a lungul timpului funcţiile de vicepreşedinte şi prim-vicepreşedinte în Consiliul director al ANEVAR între anii 2012-2015 şi 2018-2019. De asemenea, în perioada 2012 – 2015, a coordonat şi supravegheat activitatea Departamentului de verificare şi monitorizare ANEVAR, în calitatea sa de preşedinte al acestei Comisii.

Sorin Petre este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti – Facultatea de Electrotehnică – şi a absolvit cursul postuniversitar Diagnosticul Financiar al Firmei organizat de Academia de Studii Economice Bucureşti. Deţine titlul CFA (Analist Financiar), fiind absolvent al programului internaţional CFA, organizat de CFA Institute din Statele Unite ale Americii şi absolvent ACCA, urmând un program de pregătire de 4 ani organizat de ACCA Marea Britanie.

În cei peste 20 ani de activitate profesională în cadrul serviciilor de consultanţă Sorin Petre a fost implicat în mai mult de 400 de proiecte de evaluare de active (in)tangibile şi întreprinderi, verificări de rapoarte de evaluare, analize financiare şi economice, studii de fezabilitate şi elaborare de planuri de afaceri, transmite sursa citată.

Foto: Bursa.ro





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

BNR anunță rezultatele analizei soldurilor și fluxurilor conturilor financiare ale administrației publice în trimestrul III al 2019

Articolul următor

ANCOM a aplicat sancțiuni de peste 1,6 milioane de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor de acoperire cu voce mobilă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Citeste mai mult

Radiator Design Show 2025 by ESENZIO

ESENZIO vă invită la cea de-a doua ediție a Radiator Design Show, un eveniment exclusivist dedicat designului și…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share