Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

BNR anunță rezultatele analizei soldurilor și fluxurilor conturilor financiare ale administrației publice în trimestrul III al 2019

Creanțele financiare ale sectorului „Administrații publice” (S.13), exprimate ca pondere în produsul intern brut, au crescut cu 1,1 puncte procentuale, ajungând la 23,5 la sută. Depozitele și numerarul administrației publice au scăzut cu 0,4 puncte procentuale, până la 5,4 la sută din PIB, pe seama plăților de rate și dobânzi în contul datoriei publice și a cheltuielilor curente, anunță BNR. Datele sunt provizorii.

Deținerile de acțiuni și alte participații ale statului au crescut cu 1,8 puncte procentuale, pe seama creșterii prețului acțiunilor deținute de stat la Bursa de Valori, ajungând la 10,2 la sută din PIB. Poziția „alte conturi de primit” a scăzut cu 0,3 puncte procentuale și a reprezentat 7 la sută din PIB în trimestrul III 2019.

Angajamentele financiare ale sectorului „Administrații publice” (S.13) exprimate ca pondere în produsul intern brut au crescut cu două puncte procentuale, ajungând la 44,1 la sută în trimestrul III 2019, în comparație cu 42,1 la sută din PIB în trimestrul III 2018. Titlurile de natura datoriei, în lei și valută, au crescut în perioada analizată cu 3,8 puncte procentuale (până la 31,5 la sută din PIB), consemnând un ritm mai accelerat al emisiunilor (în special în cazul titlurilor de natura datoriei pe termen mediu și lung) față de ritmul răscumpărărilor. Poziția „alte conturi de plătit” a scăzut cu 1,2 puncte procentuale, până la 7 la sută din PIB. De asemenea, soldul creditelor angajate s-a situat la 4,8 la sută din PIB la finalul trimestrului III 2019, în scadere cu 0,7 puncte procentuale.

Sectorul „Administrații publice” (S.13) a înregistrat necesar de finanțare în ambele perioade analizate, respectiv de 0,8 la sută din PIB în trimestrul III 2019 și 0,5 la sută din PIB în trimestrul III 2018.

Subsectorul „Administrația centrală” (S.1311) a avut necesar de finanțare atât în trimestrul III 2019 (0,7 la sută din PIB), cât și în trimestrul III 2018 (0,6 la sută din PIB). Subsectorul „Administrațiile locale” (S.1313) a înregistrat necesar de finanțare în ambele trimestre analizate, respectiv de 0,02 la sută din PIB în trimestrul III 2019 și de 0,04 la sută din PIB în trimestrul III 2018.

Subsectorul „Administrațiile de securitate socială” (S.1314) a înregistrat un necesar de finanțare de 0,1 la sută din PIB în trimestrul III 2019, în timp ce în trimestrul III 2018 înregistra o capacitate de finanțare de 0,1 la sută din PIB.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zalăul are 27 de proiecte pe fonduri UE

Articolul următor
bursa,ro

Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România are un nou președinte

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share