Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cora, proiect mixt la Cluj: hotel, office & mall? Proiect in dezbatere.

Proprietarii rețelei de hipermarketuri Cora din România au solicitat Primăriei Cluj-Napoca aprobarea pentru ridicarea unei clădiri de 40 de etaje, cu mall, spații office și structură de cazare hotelieră.

Ca beneficiar al proiectului de lângă actualul magazin apare societatea Cluj-Napoca Estate (CNE), controlată de companiile Delparro și Melfort, care dețin lanțul rețeaua Cora. Proiectul este în dezbatere publică până în 17 ianuarie, iar cei interesați pot trimite municipalității sugestii și observații.

Pe un teren de 18 ha va apărea un ansamblu mixt, cea mai înaltă clădire propusă fiind de 40 de etaje, alăturată unui bloc cu 12 etaje. Funcțiunile menționate sunt de spații comerciale, office și de relaxare, hotel și parking.

Dezvoltatorul a propus în acest perimetru o pistă de biciclete care să lege Parcul Rozelor din Cluj-Napoca și comuna Florești, și un park & ride cu 500 de locuri, numărul total al locurilor de parcare urcând de la 500 la 4.200, unde conducătorii auto din altă părți sosiți în oraș să își lase autovehiculele, conform studiului realizat de biroul de arhitectură Arhimobil.

CNE, societate cu sediul la București specializată în dezvoltare și promovare imobiliară, a înregistrat în 2018 venituri de 10,5 milioane de lei și un profit de 5,7 milioane. Compania olandeză Delparro Rotterdam deține 99,9% din capitalul social, iar Melfort Rotterdam, restul de părți sociale.

Anul trecut, grupul francez Carrefour, al doilea jucător de pe piaţa locală de retail din România, a început să tatoneze preluarea celor 11 hipermarketuri Cora din țara noastră. Totuși, oficialii Cora au negat informaţiile, menționând reluarea expansiunii, blocată de șase ani.

Cora este cel mai puţin extins lanţ de magazine din comerţul modern local, care după 17 ani în România numără doar 11 hipermarketuri, cu afaceri de 1,8 miliarde de lei. În Cluj rețeaua deține un hipermarket la ieșirea din municipiu spre comuna Florești. Preluarea reţelei de către Carrefour ar însemna şansa de a deveni – pentru prima dată în istorie – liderul comerţului alimentar din România, poziţie este deţinută de Kaufland.

Cora România face parte din grupul Louis Delhaize și grupează în România 5.000 de angajați în mai multe mari orașe. Primele magazine deschise de familia Delhaize, specializată inițială în vânzarea de vinuri, au fost în Franța și Belgia. Acum grupul are câteva zeci de hipermarketuri în patru țări și deține supermarketuri, magazine online, magazine pentru animale, casă și grădină și magazine de tip drive în Franța, Belgia, Luxemburg și România. În țara noastră, grupul deține doar hipermarketurile Cora.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Inginer în industria automotive, dar pasionat de lut și lemn. Cum un tânăr din Sibiu și-a finanțat atelierul cu fonduri europene

Articolul următor

Zalăul are 27 de proiecte pe fonduri UE

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share