Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Unique Smile, de la zero la o poveste cu multe zâmbete

UNIQUE SMILE este un brand autentic sibian, fondat de un tânăr medic antreprenor, Andreea Jianu, în anul 2014. Centrul de Îngrijire Dentară UNIQUE SMILE este o clinică stomatologică ultramodernă în inima Transilvaniei, ce adună o echipă de medici specialiști pe fiecare ramură a medicinei dentare. Întreaga echipă este formată din oameni dedicați, unde accentul este pus în primul rând pe pacient. Empatia este caracteristica principală când vine vorba de echipă.

 

Anul acesta, la 5 ani de la înființare, Unique Smile a atins pragul de 4.500 pacienți unici ce au beneficiat de servicii stomatologice premium. Printre pacienți se numără atât pacienți sibieni, cât și din afara țării.

Este minunat să îmbrățișezi un pacient la final de tratament, înainte de zborul lui către casă, și să-ți spună că a ales să se lase pe mâna ta ca echipă, și că a găsit aici medici buni, un standard ridicat de tratament și niște oameni cărora chiar le pasă. Un pacient străin are un drum mai lung pentru a se trata în altă țară, iar când te alege pe tine pentru asta și este cu zâmbetul pe buze la final, este o satisfacție reciprocă enormă”, a declarat fondatoarea clinicii Dr. Andreea Jianu.

 Un vis împlinit

 Unique Smile este un vis, un vis clădit încă de pe băncile facultății de medicină. O companie care a crescut organic, sănătos. A strâns multe emoții, a învățat oameni, a fost rampă de lansare pentru unii ce cândva au făcut parte din echipă și are o contribuție majoră la schimbarea conceptului de medicină dentară pe plan local. Este unul din promotorii tratamentelor stomatologice interdisciplinare în Sibiu.

„Când prezentam un plan de tratament unui pacient de-al meu, era sceptic la ideea că anumite etape din tratament vor fi executate de colegii mei. Spuneau mereu că au venit pentru mine, ca să-i tratez eu. Le explicam că fiecare medic din echipă este specializat pe o anumită ramură, și că doar asta face, și că va fi pe mâini bune. Acum, pacienții acceptă mult mai ușor această idee, din contră, știu deja la ce să se aștepte. Ne spun că ne-au ales tocmai pentru că vor să beneficieze și de chirurg, de ortodont, de endodont, fără să se deplaseze de la un cabinet la altul.

Acesta a fost visul meu, să fiu un medic într-o echipă. Să unesc oameni și să-i fac să lucreze împreună pentru sănătatea orală a pacienților noștri”, a declarat Dr. Andreea Jianu.

Actualmente, echipa este formată din 19 membri și este în creștere. Unique Smile oferă un mediu profesional oportun creșterii și dezvoltării celor din echipă, o ambianță plăcută și un colectiv ambițios și orientat spre rezultat.

Povestea unui medic ce a luat naștere însăși în interiorul clinicii, exact cum se vede prin ochii sinceri ai unui viitor profesionist la început de drum, este alături de alte povești. Dacă le calci pragul și ai un moment de răgaz te vei convinge că ești în locul potrivit.

 De la mic… la medic

 Povestea mea nu începe ca oricare alta. Are mereu câte un început. Țin ascuns în buzunarul secret de lângă piept fiecare eșec, fiecare vorbă și fiecare dojană de trei ani încoace.

Călătoare prin lume și nouă în oraș, am căutat să devin ceea ce mi-am promis: om și medic. Nu după mult timp, șansa mi-a surâs. Când m-am văzut pentru prima dată în forfota clinicii, aveam ochii curați și inima strânsă. Am fost fata care privește, am fost ajutor, participant la sedințe, colega cu jumătate de normă și, în final, medic.

Au fost zile în care mi-am plâns limitarea și lipsa de experiență și zile în care mă încânta fiecare atingere a turbinei, o amprentă bună sau un copil curajos. Am trecut peste piedici nedrepte, peste cuvinte nerostite, peste discuții legate de neputința mea. Știind că putem fi mereu cu o treaptă mai sus decât am fost ieri, în fiecare dimineață mă spăl de gânduri negre sau meschine și încerc să le dăruiesc pacienților mei cel mai sincer zâmbet, cele mai bune tratamente și implicarea mea totală.

Într-o lume înconjurată mereu de oameni, la Unique Smile, am cunoscut mentori, medici care se dăruiesc, asistente devotate și prieteni. Un pic din ei toți sălășluiește în mine. Un pic din lumea asta le dăruiesc și eu lor, celor care au crezut…”, povestește Dr. Alexandra Tudorache – medic dentist Unique Smile.

 

Centrul de Îngrijire Dentară UNIQUE SMILE

Str. Triajului nr. 67, Șelimbăr, Sibiu

www.uniquesmile.ro

Tel: 0747.071.986 / 0786. 905. 013

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Băimărenii vor “electrifica” primul Hornbach din Bihor

Articolul următor

Investiţie de 6 milioane de euro într-o fabrică de acumulatori la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share