Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Munții Apuseni se cer în programul de investiții teritoriale integrate

Cinci județe din Transilvania și Banat solicită introducerea Munților Apuseni într-un program de finanțare europeană care să creeze devoltare economică. Inițiatorii demersurilor sunt reprezentanții județele Cluj, Bihor, Alba, Hunedoara și Arad.  

„Solicităm guvernului introducerea Munților Apuseni în programul de investiții teritoriale integrate (ITI) pentru a combate depopularea, infrastructura slab dezvoltată și lipsa locurilor de muncă”, a stabilit Comitetului Director (CD) al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Moții, Țara de Piatră (ADI-MTP).

Alături de președintele Consiliului Județean (CJ) Alba, Ion Dumitrel, și de vicepreședintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu, la ședința prezidată de primarul Zlatnei, Silviu Ponoran, au participat membrii asociației din cele cinci județe.

În urma dezbaterilor, CD-MTP a hotărât formularea unei scrisori către guvern prin care vrea o întrevedere cu prim-ministrul României și cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene (MFE), ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și ai Ministerului Agriculturii.

Asociația solicită includerea Munților Apuseni în memorandumul inițiat în luna noiembrie – 2019, de către MFE, pentru implementarea instrumentului ITI așa cum s-a procedat pentru zonele Delta Dunării și Valea Jiului.

„Accentuarea fenomenului de depopulare a zonei, numărul redus de locuri de muncă, infrastructura slab dezvoltată, gradul ridicat de izolare a populației, insuficienta valorificare a potențialului natural, cultural, patrimonial, existența unor microzone montane cu un grad ridicat de sărăcie și excluziune socială care necesită programe integrate din fonduri europene și din bugetul național în vederea îmbunătățirii situației economico – sociale a locuitorilor”, conform MTP.

Aceasta menționează rolul pe care poate să-l aibă acest nou instrument de finanțare europeană pentru întreg arealul Apusenilor, având în vedere faptul că ITI reprezintă un instrument prin care poate fi utilizat pentru a adopta măsuri integrate în scopul dezvoltării durabile și coeziunii teritoriale, un obiectiv fundamental al Uniunii Europene, consacrat în Tratatul de la Lisabona.

Asociaţia are ca scop crearea cadrului de cooperare între unitățile administrativ-teritoriale din zona Țării Moților în vederea coordonării activităților de dezvoltare durabilă în infrastructura de transport, turistică și de agrement, turism, agricultură și creșterea animalelor, silvicultură, protecția mediului și biodiversitate, prezervarea culturii, artei și meșteșugurilor tradiționale, promovarea zonei ca destinație turistică și de investiții, sănătate și securitate prin facilitarea cooperării și schimbului de informații între furnizorii de astfel de servicii publice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Marcel Boloş pregătește patru mari proiecte axate pe cercetare și tehnologii

Articolul următor

Produsele pentru școli în Maramureș, un business de aproape 1 milion €

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share