Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cum arată primul autobuz electric al Zalăului

Primul autobuz electric care va deservi reședința de județ a Sălajului a fost finalizat în Cehia și urmează să ajungă în municipiu.

Acest lucru a fost confirmat în urma unei vizite, la firma producătoare din Cehia, a undei delegații din partea Primăriei Zalău. Conform prevederilor contractuale, această vizită va fi urmată de etapa de instruire, în perioada 10-13 februarie, a cinci specialiști din cadrul societății locale Transurbis.

Proiectul cu finanțare europeană cuprinde, pe lângă achiziția a 20 de autobuze electrice (10 autobuze urbane electrice din gama de 10 m și 10 autobuze electrice din gama de 12 m), sistem de e-ticketing pentru 65 de autovehicule; stații de încărcare pentru autobuze electrice (6 de încărcare rapidă și 20 de încărcare lentă).

“Am vrut să ne asigurăm că lucrurile evoluează conform graficului stabilit prin contract și că primele autobuze electrice, din gama de 10 m, vor ajunge în Zalău într-un timp relativ scurt: februarie – martie. Am avut o întâlnire la Bratislava cu reprezentanții unei companii de transport care au achiziționat același tip de autobuze, în vederea identificării problemelor pe care le-au întâlnit în exploatarea lor”, a transmis primarul Zalăului, Ionel Ciunt.

Conducerea municipalității a avut în noiembrie o întâlnire cu reprezentanții asocierii Anadolu Automobil Rom – Aic Trucks – Radcom. Acesteia i-a fost atribuit, în urma unei licitații, proiectul privind modernizarea sistemului de transport în comun.

La întâlnire a fost prezent inginerul Jindrich Chudy, directorul producătorului din Cehia. Atunci s-a convenit asupra unui grafic de livrări. Aceasta a fost urmată de o altă vizită în teren, la locațiile unde vor fi amplasate cele 26 de stații de încărcare.

Municipii precum Baia Mare, Zalău, Oradea și Satu Mare au fost incluse pe lista Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) a localităților care vor primi bani în vederea instalării stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în reședințele de județ.

Mai multe localități sunt incluse în programul de dezvoltare a rețelei de stații de reîncărcare pe care Ministerul Mediului și AFM l-au propus la nivelul reședințelor de județ în eforturile de reducere a emisiilor rezultate din transporturi și în acord cu strategiile naționale în domeniul schimbărilor climatice.

Zalăul are aprobate patru stații, cu opt puncte de reîncărcare (0,7 milioane lei), Oradea, 16 stații, cu 32 de puncte (2,4 milioane), Baia Mare – nouă stații, cu 18 puncte (1,1 milioane), Satu Mare – cinci stații, cu 10 puncte (0,9 milioane).

Obiectivul programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică. Solicitanții eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale – reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti, iar suma alocată sesiunii de finanţare este de 92 de milioane de lei.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi nu mai mult de 190.000 lei pentru instalarea unei staţii de reîncărcare, în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant în funcție de numărul de locuitori aferent, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Firmele cu cercetare în Nord-Vest vor primi până la 10 mil. euro

Articolul următor

Conferința anuală a DAFCOCHIM Agro: Pământul, obiectivul ADAMA

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share