Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Astra Vagoane Arad va construi, cu chinezii de la CRRC Qingdao Sifang, 30 de trenuri regionale noi pentru transportul feroviar românesc

Consorţiul format din chinezii CRRC Qingdao Sifang şi Astra Vagoane Călători a fost declarat, pentru a doua oară, câştigător al aceleiaşi licitaţii, organizată de Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) pentru achiziţia de material rulant nou. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) dispusese reevaluarea ofertelor depuse la această licitaţie.

Procedura a fost reluată şi câştigătoare a fost declarată aceiaşi ofertă. Contractele vor putea fi semnate după soluţionarea contestaţiilor în instanţă. Conform procesului verbal întocmut la reevaluarea ofertelor, Asocierea CRRC Qingdao Sifang – Astra Vagoane Călători a obţinut un punctaj de 89 puncte, Alstom Ferroviaria S.p.A – Alstom Transport SA – 80,66 puncte, iar Siemens Mobility – 79,64 puncte. În următoarea etapă, conform ARF, urmează ca ofertantul situat pe primul loc să trimită documentele prin care demonstrează informaţiile prezentate în DUAE (Documentul Unic de Achiziţie European). Termenul de răspuns la această solicitare este 14 februarie 2020.

Autoritatea Română Feroviară a lansat în luna aprilie 2019 licitaţia pentru “Achiziţie material rulant nou destinat transportului regional si suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R)”. Contractul are o valoare de până la 4,5 miliarde lei. Obiectul contractului îl reprezintă achiziţia publică a 40 unităţi rame electrice regionale şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 ani de la livrarea fiecărei rame electrice, urmând ca acestea să fie livrate în termen de 32 de luni de la semnarea contractului.

Preţul ofertat per unitate garnitură (inclusiv instruirea personalului) a fost de 23.487.400 lei în cazul CRCC, de 31.237.729 lei – Siemens Mobility şi de 32.591.786 lei – Alstom. Livrarea primei unităţi se va face în 18 luni de către Asocierea CRRC Qingdao Sifang – Astra Vagoane Călători, în 23 de luni în cazul Siemens Mobility, iar Alstom Ferroviaria S.p.A – Alstom Transport SA va livra în 24 de luni prima garnitură. Pentru livrarea întregii cantităţi, chinezii au promis un termen de 32 de luni, Siemens Mobility – 31 de luni, iar Alstom Ferroviaria S.p.A – 40 de luni. La numărului de locuri pe scaune, cel mai bine a stat Alstom Ferroviaria S.p.A – 232, urmat de CRCC Qingdao Sifang – cu 210 şi de Siemens Mobility – cu 200 de locuri.

Noile rame vor circula cu viteză maximă de 160 km/h.

Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM , iar cofinanțarea este asigurată de la bugetul de stat. ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Dacia Plant continuă investițiile cu un nou depozit de produse finite de 1.300 mp

Articolul următor
Aeroportul din Timișoara

Zborurile spre Bucureşti şi Munchen sunt cele mai căutate, la început de an, pe Aeroportul Internaţional Timişoara

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share