Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fondurile europene ajută județul Sibiu să aibă de patru ori mai multe investiții decât veniturile proprii

La dezbaterea „Unde sunt fondurile europene din județ?”, organizată de ADR Centru, reprezentnații Consiliului Județean Sibiu și ai Primăriei Sibiu au vorbit despre sumele contractate în ultimii 13 ani de județ.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate proiectele realizate pe parcursul celor 2 perioade de finanțare 2007-2013, respectiv 2014-2020, precum și proiectele de viitor pentru perioada 2021-2027.

Consiliul Județean a reușit în perioada 2014-2020, să atragă doar prin Programul Operațional Regional – POR 90,2 milioane euro pentru 11 proiecte care vizează:
• reabilitarea de drumuri județene (ex. Agnita – Sighișoara),
• modernizări și dotări în spitale (ex. reabilitarea Unității Primiri Urgențe din spitalul județean)
• dezvoltare turistică (ex. Ocna Sibiului)
• susținerea intreprinderilor mici și mijlocii dar și a zonelor defavorizate (ex. comunitatea Târnava)
• eficientizarea administrației publice locale (de ex. Spune NU Corupției).

”Am ajuns ca 80% din bugetul dedicat dezvoltării în județ pentru anul 2020, să provină din fonduri nerambursabile. Reușim așadar să facem de 4 ori mai multe #investiții datorită fondurilor pe care le atragem în completarea bugetului de stat”, a explicat președinta Daniela Cîmpean.

Autoritățile județene au precizat că aceasta nu este singura, dar este principala sursă de finanțare europeană pentru județul Sibiu.

De partea cealaltă, Primăria Sibiu a atras fonduri europene nerambursabile de peste jumătate de miliard de lei din anul în care România a aderat la UE.

Ioana Leca, administratorul public al municipiului Sibiu, a declarat că „în perioada 2007 – 2020 sumele atrase de Primăria municipiului Sibiu au vizat 40 de proiecte, dintre care 25 în actualul exercițiu financiar european”. „Avem 30 de contracte de finanțare semnate, altele sunt în precontractare, iar valoarea totală a proiectelor este 630 de milioane de lei, din care 586 de milioane de lei fonduri nerambursabile”, a precizat Leca.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zalău va avea pe mână un buget de 52 de milioane de euro

Articolul următor

PAID România își mută operațiunile în America House din Piața Victoriei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share