Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dotări de 2,5 milioane de euro pentru Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu

 

Spitalul Clinic Muncicipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea va fi dotat cu aparatură medicală în valoare de circa 2,5 milioane de euro. Dotările vor fi făcute printr-un proiect transfrontalier lansat joi, 20 februarie 2020, la Oradea. Proiectul Îmbunătățirea serviciilor medicale trasfrontaliere prin dotarea cu echipamente medicale modernizate a Spitalului Dr. Gavril Curteanu din Oradea și a Spitalului Central Județean din Bekes” este este implementat în cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria și este finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu este lider de proiect, iar Spitalul Județean Bekes este partener de proiect.

Aparatura performantă pe care o vom achiziționa prin acest proiect va deservi întreg spitalul, adică toate secțiile și toți pacienții spitalului. Totodată, prin acest proiect, colegii noștri vor putea participa la schimburi de experiență, care sunt deosebit de utile pentru îmbunătățirea actului medical. Astfel, ne dorim ca acest proiect să fie unul model și sper să și reușim acest lucru. Trebuie să vă spun că mai avem un proiect important, este vorba de proiectul de anvelopare a spitalului, în valoare de 8,1 milioane euro. Și acest proiect va avea ca efect îmbunătățirea condițiilor din spital”, a declarat Maria Silaghi, managerul spitalului.

Bugetul total al proiectului este de 2.954.338 euro, din care bugetul aferent Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea este 2.454.338 euro (fondurile nerambursabile FEDR sunt de 85% – 2.086.187,30 euro, fonduri nerambursabile bugetul statului român 13% – 319.039,40 euro, contribuție proprie a spitalului 2% – 49.111.30 euro).

Bugetul aferent Spitalului Central Județean Békés este de 500.000 euro (fonduri nerambursabile FEDR 85% – 425.000,00 euro, fonduri nerambursabile bugetul statului maghiar 15% – 75.000.00 Euro, contribuție proprie a spitalului 0%).

Durata de implementare a proiectului este de 14 luni, din noiembrie 2019 până în decembrie 2020.

Aparatură medicală

Directorul financiar al spitalului și totodată responsabilul financiar în cadrul echipei de implementare a proiectului – ec. Dance Nicolae Sebastian a făcut o prezentare a proiectului și a aparaturii medicale care urmează să fie achiziționată pentru dotarea Spitalului Municipat. Astfel, Centrul de imagistică, Secția ATI, Secția Radiologie, laboratoarele și Secția de Chirurgie Adulți și Chirurgie Pediatrică vor fi dotate cu următoarele aparaturi medicale:

– Centrul de imagistică – un RMN, trei ecografe;

– Secția ATI – un aparat C-arm, cinci monitoare de înaltă performanță, cinci aparate de ventilație mecanică de înaltă performanță;

– Secția Radiologie – un aparat digital radiografie-radioscopie;

– Laborator cu punct de lucru în fiecare secție – un sistem de transport vacuum pentru probe de laborator și medicamente;

– Secția de Chirurgie Adulți și Chirurgie Pediatrică – un Turn Complet 3D Full HD pentru chirurgie endoscopică laparoscopică.

Suplimentar se dorește achiziționarea unui sistem de telemedicină care va fi instalat în compartimentul de IT al spitalului, cu terminalele în camerele de gardă ale spitalului.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

NUNNER Logistics alege P3 pentru extinderea operațiunilor în România

Articolul următor

„Real Estate & Construction Forum” a ajuns la cea de-a X-a ediție

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share