Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Pepiniera ROZA MUR, un furnizor serios de pomi fructiferi de calitate!

Pepiniera Roza Mur a apărut pe piață în 2015, iar cei care i-au pus bazele au în spate o întreagă istorie în ceea ce privește obținerea pomilor fructiferi. În cei câţiva ani de la înființare, pepiniera din Ciumbrud, județul Alba, zonă recunoscută pentru trandafiri și pentru pomi fructiferi, s-a bucurat de un real succes astfel că în prezent are peste 100 de soiuri și specii de pomi, ajungând de la un hectar și jumătate, cât avea în 2015, la 33 de hectare în prezent în 2 puncte de lucru –la Ciumbrud şi la Vurpăr.

 

”Suntem doi asociați, unul consultant pe Fonduri Europene dintr-o multinațională, și partenerul meu, Traian care face din 1986 activitatea aceasta, adică pomicultură. Și tatăl lui Traian tot asta a făcut, a făcut pomi. În forma aceasta de pepinieră Roza Mur suntem din 2015. În cei 5 ani de zile am crescut foarte mult: în 2015 aveam un hectar și jumătate, iar acum avem 32 de hectare. În total, avem peste 100 de soiuri și specii de pomi. Avem soiuri din cataloagele ISTIS, soiurile recunoscute, cu amelioratorii recunoscuți, pretabili pentru țara noastră, pentru clima noastră și pentru terenurile noastre”, a declarat Manuela Teodora Roșian, actionar in pepiniera Roza Mur din județul Alba.

 

Un pom de calitate reprezintă o investiție pe termen lung

 

Un pom în curte înseamnă mult mai mult decât un simlu pom, înseamnă miros plăcut primăvara, înseamnă o masă de duminică luată în tihnă la umbra deasa a unui unui pom fructifer, înseamna un copilaş pe un leagăn agăţat pe o creangă a pomului fructifer, înseamnă bucurie, înseamnă gust, înseamnă savoare, înseamna tradiţie… înseamnă familie.

Co-proprietara pepinierei este de părere că oamenii trebuie să conștientizeze adevărata valoare a unui pom atunci când fac o achiziție: ”O petunie, o floare, costă 40 de lei, și oamenii o cumpără cu toate că știu că anul viitor trebuie să cumpere alta. Atunci când este vorba de un pom, sunt mulți care se uită dacă e 5 sau 6 lei în loc să se gândească că un pom este o investiție pe termen lung. Dacă petunia îți face plăcere o vară, un pom îți face plăcere de la 15 ani în sus. Dacă știi cine i-au fost părinții, ești sigur de savoarea fructului, ești sigur de culoare, de gradul de umiditate, de tot ce înseamnă pomul acela”.

 

La pepiniera Roza Mur, accentul este pus pe calitatea pomilor

 

Încă de la începutul înființării pepinierei, accentul s-a pus pe calitate și nu pe cantitate, astfel că proprietarii Roza Mur fac eforturi constante pentru îmbunătățirea calității produselor pe care le vând: ”Pentru că ne dorim calitate, de anul acesta suntem Certificați Global GAP, un standad internațional de producție pentru dezvoltarea celor mai bune tehnici productive din domeniul plantelor având în minte siguranța alimentară și protecția mediului. De asemenea am fost singura companie românească selectată pentru Focus Grup, într-un proiect de doi ani al Uniunii Europene, pe tema Combaterii non biologice a buruienilor, rezultatul acestui proiect va fi un ghid în scopul adoptării de noi tehnici pentru scăderea uzului erbicidelor și modificarea legislației UE pentru interzicerea anumitor erbicide care se transferă din sol în plantă și apoi în mâncare. În pepinieră, am început în 2016 implementarea unui proiect de agricultură ecologică spre disperarea vecinilor noștri care nu înțeleg ce este cu buruienile din cultura noastră. Tot în scopul îmbunătățirii calității am dezvoltat un parteneriat cu USAMV Cluj în urma căruia obținem suport tehnic, transfer tehnologic, inovare”.

 

Pomi autentici cu etichetă albastră – material biologic „CERTIFICAT”

La înființarea unei livezi de pomi fructiferi, sunt câteva lucruri care trebuie luate în considerare, cum ar fi solul, clima si trasabilitatea soiurilor. La animale, deja fermierii stiu ca este important cine sunt părinții animalului pentru a putea anticipa câtă producție sau ce sănătate va avea animalul respectiv, la fel este și în pomicultură.

Legislaţia românească statutează două categorii de material biologic pretabil pentru multiplicare: material Conformitas Agraria Communitatis – CAC – cunoscut generic ca și eticheta galbenă: materialul de înmulțire și plantare fructifer care satisface condițiile minime precizate pentru această categorie, stabilite prin prezentele reguli și norme tehnice pentru speciile respective, și material Autentic – cunoscut generic ca și eticheta albastră-liber de virus: planta mamă produsă din materialul original și materialul rezultat din aceasta, care sunt folosite pentru producerea de material Certificat și care satisface prevederile legale inclusiv testările de virus. În acest sens, pepiniera din Ciumbrud se numără printre puținele din România care produc și vând pomi cu etichetă albastră.

”Avem pomi cu etichetă albastră, în acest caz ambii părinți ai pomului sunt cunoscuți, e ca și când pomul ar avea un pedigree și mai avem pomii cu etichetă galbenă, care se numesc C.A.C. în cazul cărora doar unul dintre părinții pomului este cunoscut. Mai există pe piață și o categorie de pomi care au etichetă albă și în acea categorie de pomi nu există trasabilitatea soiului și astfel apare riscul de a cumpăra un pom despre care crezi că e prun și după ce îl plantezi și aștepți trei ani te trezești că poate fi corcoduș. Noi nu prea vindem cu etichetă albă. Noi încercăm ca majoritatea producției noastre să fie cu etichetă galbenă și cu etichetă albastră”, ne-a dezvăluit Manuela Teodora Roșian.

 

Prețuri pentru toate buzunarele

 

Prețul pomilor produși la pepiniera Roza Mur diferă în funcție de culoarea etichetei: ”La noi în România sunt foarte puțini care produc cu etichetă albastră, sunt Institutele de Cercetare de la Mărăcineni și de la Bistrița care produc cu etichetă albastră și încă vreo două pepiniere și asta din cauză că este foarte scump să produci cu etichetă albastră. De exemplu, prețul unui pom cu etichetă albastră începe de la 4 euro, un pom cu etichetă galbenă începe de la 8,5 lei, iar un pom cu etichetă albă poate fi cumpărat din piață cu 5-6 lei”.

 

Cei care vor să-și înființeze livezi profesionale, sfătuiți să cumpere pomi cu etichetă albastră

 

Obiectivul celor de la Roza Mur este să ajungă la cât mai mulți clienți care au proiecte pe fonduri europene si vor să-și înființeze livezi profesionale întrucât aceștia sunt cei care ar trebui să pună preț mai mare pe calitatea pomilor.

”Cei care își doresc livezi profesionale trebuie să cumpere cu etichetă albastră si superintensivi. Dacă vrei un pom care să-ți facă rod repede, și rodul să fie abundent, atunci e necesar să iei cu etichetă albastră. Noi, cei care vindem cu această etichetă albastră, suntem foarte des monitorizați de către cei de la Inspecția Fitosanitară și de la Institutul de Certificare a Semințelor, adică facem anual analize de apă, de sol și se fac analize și pe plantă ca să nu avem probleme cu agrobaterium tumefaciens, nematozi și cu toate bolile despre care se știe că afectează livezile. Noi ne dorim să ajungem la acei clienți care nu fac livezi pentru hobby, pentru că în acest caz pot cumpăra pomi din marile magazine care nu sunt specializate. Ne dorim ca segmentul nostru de clienți să fie livezile profesionale. România prin fondurile europene are un necesar de 10 milioane de pomi pentru livezi profesionale și nu se cumpără nimic din țară, totul se aduce din Olanda, din Polonia, și atunci dacă tot primim fonduri europene noi ne dorim să menținem o parte din bani aici, în România. Un pom produs aici este un pom produs în climă perfectă, dacă aducem un pom din Olanda nu avem garanția că pomul ăla este perfect aclimatizat pentru clima noastră și pentru solul nostru. Scopul nostru este să încercăm să ajungem la clienții care doresc să înființeze livezi profesionale”, susține Manuela Teodora Roșian.

 

Pepiniera Roza Mur oferă clienților săi consultanță și servicii de înființare livezi

 

Ceea ce o diferențiază pe pepiniera din Ciumbrud de celelalte pepiniere din țară este faptul că pe lângă calitate, aceasta oferă și un pachet complet, adică pe lângă pomi, primești și asistență, care este inclusă în prețul pomilor. De asemenea, pepiniera poate oferi celor interesați și servicii de înființare livezi contra unei sume de 200-300 de euro pe hectar.

”Noi oferim și asistență celor care cumpără pomi de la noi. Pentru fiecare sortiment pe care îl producem avem un album, care poate fi găsit și pe pagina noastră de Facebook, și acolo la descrierea soiului, oamenii pot găsi indicații despre cum se plantează, cum se menține pomul viguros și sănătos. Încurajăm toți clienții noștri ca atunci când apare o problemă cu pomul să ne sune și să ne spună ce simptome are și noi o să încercăm să-i ajutăm. Deci, din acest punct de vedere facem și consultanță. Avem și serviciu de înființare livezi. Îi ajutăm să facă gropile, să planteze pomii, avem echipamente și utilaje pentru așa ceva. Acest serviciu costă 200-300 de euro la hectar dacă mergem cu oamenii noștri și cu utilajele noastre. Avem un inginer cu care lucrăm, care ne face o schemă foarte clară, avem o relație foarte bună și cu Institutul Pedologic, care ne poate face repede studiile pedologice și analizele de sol pentru a vedea dacă speciile pe care le dorește clientul să le planteze sunt pretabile pentru tipurile de sol și climă pe care le are dânsul. Nu recomandăm înființarea plantației fără studii clare care să ne spună, da, putem face sau nu, nu putem face”, ne-a mai spus coproprietara pepinierei.

Foarte important de știut este și faptul că în cazul în care un pom cumpărat de la pepiniera Roza Mur nu s-a prins, acesta este înlocuit: ”Dacă condițiile climatice și de sol sunt întrunite toate, oferim și garanție. Noi încercăm să manipulăm cât mai puțin pomii, de la scoaterea de la noi din câmp și până când ajung la client. În cazul în care un pom nu se prinde îl înlocuim”.

Vânzarea se face prin intermediul Facebook (pagina Roza Mur) sau la numerele de telefon afișat pe pagina Roza Mur – 0745499094 si 0746817337

Până în momentul de față, coproprietarii pepinierei nu au investit în publicitate pentru a se face cunoscuți, astfel că vânzarea pomilor se desfășoară doar pe Facebook Market și la numărul de telefon afișat pe pagina Pepiniera Roza Mur. Chiar și așa, comenzile s-au înmulțit.

”Vânzarea se face prin Facebook, avem Facebook Market. Recomandarea noastră este să ne trimită mesaj la numerele de telefon sau pe WhatsApp la aceleași numere de telefon, pentru că ne sună foarte mulți oameni și nu putem reține toate detaliile. La fel, pe Facebook, ar fi bine să ne trimită mesaje, nu comentarii pentru că sunt foarte multe comentarii și nu reușim să le vedem pe toate. Trimitem pomi oriunde în țară. Dacă avem o cantitate mai mare de pomi, mergem noi și îi ducem personal, și dacă sunt câțiva pomi, îi trimitem prin curier. Lucrăm de 4 ani de zile cu același curier și deja ei știu care sunt cerințele noastre, important este ca pomul să ajungă cât mai repede ca să nu i se usuce rădăcina și să fie cât mai puțin trântit și brutalizat pe durata transportului”, a explicat Manuela Teodora Roșian.

 

Durata medie a unui pom cumpărat de pepiniera Roza Mur este de 30 de ani

 

Manuela Teodora Roșian, care a pus bazele pepinierei Roza Mur, spune că durata de viață a unui pom diferă în funcție de cât de bine este îngrijit arborele respectiv.

”Pentru livezile superintensive, durata medie a unui pom este de 10-15 ani maximum, pentru că dau rod până când efectiv se secătuiesc de energie. Pentru pomii normali, undeva la 30 de ani sau și mai mult. Noi avem o livadă înființată în 1947, deci avem pom de 50 de ani, un soi vechi de măr, care dă rod și acum. Acum doi ani, pe o livadă mică de 16 hectare, am avut 60 de tone de mere pe pomi de 50 de ani. Deci, durata de viață a pomului este în funcție de cum ai grijă de el. Oamenii trebuie să gândească că produsele noastre românești, nu neapărat de la noi ci și din altă pepinieră, sunt mai bune ca cele din import pentru că sunt perfecte pentru clima noastră și solurile noastre”, a explicat reprezentanta Roza Mur.

La ce trebuie să fii atent atunci când cumperi un pom în final, Manuela Teodora Roșian a oferit și câteva sfaturi despre cum să îți alegi un pom de calitate: ”Mare atenție la cumpărarea unui pom: să se uite pe etichetă și să citească eticheta fie galbenă sau albastră – să conțină categoria biologică, portaltoiul din care a fost obținut și numărul de lot, să se uite la rădăcină să nu fie uscată sau maro, să fie lucioase și deschise la culoare, să se uite la ramuri, ramurile să fie coapte și mugurii bine formați – sa evite plantele care sunt ascunse în parafină – valabil și la trandafiri și la pomi. Să se verifice ramificațiile – este de prefeat un pom cu ramificații pentru că la aceștia se poate forma deja scheletul pomului. Dacă vezi că un pom ajuns într-un magazin nu a început să înmugurească înseamnă că ceva nu este în regulă cu el – diferența de temperatură faţă de locul din pepinieră unde a fost stratificat, și temperatura din interiorul magazinului pornesc înmugurirea. Și ambalajul este foarte important: de cele mai multe ori un ambalaj frumos ascunde o plantă defectă. Cei mai mulți pomi pe care îi găsim prin magazine au rădăcina împachetată pentru că trebuie să găsim o cale să-i menținem vii de când pleacă din pepinieră până ajung la clienți. În acet sens, noi preferăm să le dăm clienților pomii cu rădăcina liberă ca să se vadă clar că nu este ruptă, că este viguroasă, sănătoasă. Atunci când o rădăcină este sănătoasă nu trebuie să fie moale la atingere”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

La Craiova, primul Club de Programare dedicat elevilor cu deficiențe de auz din România Ford Romania

Articolul următor

Carrefour sprijină fermierii români care vor să facă agricultură ecologică

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share