Lideri si afaceri Sanatate

Rezultatele Antibiotice SA în 2019: venituri mai mari cu 7% și creștere cu peste 65% a vânzărilor de produse finite

- antibiotice iasi 960x638 - Rezultatele Antibiotice SA în 2019: venituri mai mari cu 7% și creștere cu peste 65% a vânzărilor de produse finite

Compania Antibiotice SA a remis Bursei de Valori Bucureşti raportul cuprinzând rezultatele economico-financiare preliminare aferente anului 2019.

Venituri din vânzări mai mari cu 7%

Astfel, confform raportului, trimis pe 26 februarie 2020, Antibiotice a obținut în anul 2019 venituri din vânzări în valoare de 389,71 milioane lei, cu 7% mai mari în comparație cu valoarea înregistrată în anul 2018.

Profitul înainte de impozitare a înregistrat o valoare de 35,2 milioane lei, situându-se la nivelul celui aferent anului 2018. Acest rezultat exprimă efortul susținut de gestionare a cheltuielilor, în condițiile în care valoarea taxei clawback a crescut cu 15% față de anul anterior ajungând la valoarea de 42,2 milioane lei.

Profitul brut și taxa clawback aferente anului 2019 au fost în valoare de 77,39 milioane lei, cu 8% mai mare decât în 2018 (71,57 milioane lei) ceea ce demonstrează îmbunătățirea activității de management a proceselor.

Profitul din exploatare în valoare de 41,56 milioane lei a fost cu 6% mai mare în comparație cu valoarea înregistrată în anul 2018 ca urmare a bunei gestionări a costurilor de producție.

Cel mai mare ritm de creștere al vânzărilor la export din ultimii cinci ani

În anul 2019, exporturile au reprezentat 40% din cifra de afaceri a companiei, ajungând la 152.1 mil. lei, cu 25% superior nivelului înregistrat în 2018. Această creștere reprezintă cel mai mare ritm din ultimii cinci ani.

• Creștere cu peste 65% a vânzărilor de produse finite

Este primul an în care vânzările de produse finite pe piețele internaționale au devansat semnificativ vânzările obținute pentru substanța activă Nistatină.

Astfel, principalul motor de creștere la export l-a reprezentat vânzarea de produse finite care, în teritoriile unde compania Antibiotice are deschise reprezentațe comerciale (Vietnam, Republica Moldova, Ucraina, Serbia), a înregistrat o creștere de peste 65%, comparativ cu cea obținută în 2018, ajungând la valoarea de 44,4 mil. lei.

Piața SUA determină rezultate pozitive pe segmentul produselor finite pentru care Antibiotice deține certificare FDA (Food & Drug Administration). Astfel, la finalul anului 2019, Antibiotice a înregistrat o creștere cu 50% a exporturilor de pulberi sterile injectabile și a pus bazele lansării în anul 2020 a unui nou produs, creând astfel premizele unei dezvoltări solide și pe termen lung pe această piață.

• Consolidarea și menținerea poziției de lider la nivel mondial pentru substanța activă Nistatină

Consolidarea poziției de lider mondial pentru substanța activă Nistatină se reflectă în trendul ascendent al vânzărilor pe acest produs din ultimii 5 ani determinând o creștere a numărului de noi  parteneri în Europa, America de Sud, America de Nord.

Obiectivul de vânzare propus pentru anul 2019 pentru Nistatină a fost atins în procent de 100%, printr-un management continuu al costurilor, cantităților fabricate și gestionarea parteneriatelor strategice pe principalii clienți.

• Autorizarea de produse pentru susținerea pe termen lung a vânzărilor pe piețele internaționale

În vederea extinderii prezenței pe piața internațională, în anul 2019 s-au obținut  un număr de cinci noi Autorizații de Punere pe Piață (APP) pentru medicamente marca Antibiotice, ce vor fi comercializate în teritoriile din Asia și Europa.

Vânzările pe piața internă comparabile cu cele din 2018

Pe piața internă Antibiotice a înregistrat un nivel al vânzărilor comparabil cu vânzările înregistrate în anul 2018, atât în farmacii cât și spitale, în valoarea de 335,9 mil lei.

Strategia de dezvoltare a firmei privind portofoliul de produse este orientată preponderent către clase terapeutice cu notorietate și calitate recunoscută de peste 64 de ani, dar și către produse destinate menținerii stării de bine și de sănătate a populației.

În anul 2019 portofoliul Antibiotice a fost promovat la evenimente științifice organizate în parteneriat cu principalele societăți profesionale medicale. Totodată, au fost desfășurate acțiuni de promovare destinate profesioniștilor din domeniul sănătății, medici și farmaciști, care au avut că scop creșterea notorietății brandului de companie cât și a brandurilor de produse din portofoliile claselor antiinfecțioase de uz sistemic, preparate dermatologice, sistem genito-urinar, sistem musculo-scheletic și gama de suplimente alimentare Nutriensa®.

În cadrul acestor acțiuni au fost promovate produse care susțin portofoliile Hospital&Partners, portofoliul destinat dermatologiei și portofoliul Calitatea vieții care include conceptele Sănătatea femeii și Nutriensa.

Hospital&Partners este portofoliul destinat spitalelor, promovarea axându-se pe dezvoltarea bunelor practici în utilizarea antibioticelor, susținută prin campania „Antibioticele Mileniului III”.

Calitatea vieții este conceptul definit în medicină că fiind bunăstarea fizică, psihică și socială precum și capacitatea individului de a-și îndeplini sarcinile obișnuite. În acest context în portofoliul companiei sub conceptul Calitatea Vieții se regăsesc soluții terapeutice pentru tratamentul diferitelor afecțiuni din următoarele arii terapeutice: cardiovascular, genito-urinar, musculo-scheletic, dermatologie, tract digestiv precum și remedii destinate menținerii homeostaziei organismului așa cum sunt suplimentele alimentare.

• Sănătatea femeii – Prin conceptul „Sănătatea femeii” compania Antibiotice își propune să consolideze identitatea portofoliului destinat prevenției și tratamentului afecțiunilor din sfera obstetrică – ginecologie.

• Nutriensa® – Nutriensa® reprezintă un brand umbrela pentru suplimentele alimentare produse de Antibiotice din ingrediente de cea mai bună calitate, în combinații unice, pentru menținerea sănătății fiecărui aparat și sistem al organiamului uman: sistem nervos central, tract digestiv, sistem vascular periferic, sistem musculo-scheletic: Equilibra®, Fezivit C®, Fluxiv® comprimate, Fluxiv® crema, Lejer®, Silithor®, Soriso®, Sprinten®.

Toate suplimentele alimentare produse de Antibiotice au la bază experiența cercetătorilor din cadrul companiei Antibiotice fiind fabricate la standarde de calitate pentru medicamente.

• Produsul Moldamin® – revine în practica medicală într-o formulă nouă

Totodată, anul 2019 a însemnat și reluarea fabricației pentru produsul Moldamin®, brand recunoscut din portofoliul companiei de aproape 60 de ani.

Moldamin® revine în practică medicală, într-o formulă nouă, realizată după principii de formulare moderne, ce conține aceeași substanță activă, benzatin benzil penicilină, dar alți excipienți. Moldamin® este o penicilină retard (cu acțiune întârziată) și reprezintă medicamentul de primă intenție în infecții în care este necesară asigurarea unor concentrații de antibiotic prelungite, că de exemplu în infecții respiratorii (angină streptococică – roșu în gât, otită, sinuzită), boli venerice (sifilis), infecții cutanate (erizipel). De asemenea, este prima recomandare în prevenirea reumatismului articular acut și a carditei reumatismale.

Related posts

Casă nouă de Moș Nicolae pentru 13 medici de la Spitalul din Satu Mare

Traian Dan

FOTO: Investiții de peste 31 milioane lei la SCJ Mureș

Ligia Voro

Dependentă de medicamentele din China și India, UE vrea reconfigurarea pieței pharma: „Trebuie să readucem producția de medicamente în Europa”

Papuc Irina

Transylvania Awards 2018. Împreună transformăm Transilvania.

Ligia Voro

Rețeaua de Sănătate Regina Maria – burse pentru doi viitori asistenți medicali

redactia

Mega Image, în noul mall din Cluj

Stefana Muresan

Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut în luna octombrie cu 1,3%, până la nivelul de 10 miliarde de euro

Papuc Irina

Logistic and commercial hub in Moldova, best deal: 14 ha of land with buildings and utilities near Barlad Ring Road, close to the highway corridor towards Albita Customs

Ionut Oprea

Investiție de 13 mil. lei, din fonduri europene, în Ambulatoriul Spitalului Județean Cluj

Stefana Muresan

Best Golf Hotel – Theodora Golf Club, recunoaștere la nivel internațional

Stefana Muresan

Neșu a cumpărat pamântul pe care va construi Complexul „Sfântul Nectarie”

Traian Dan

Bani europeni pentru înnoirea flotei de tramvaie a Timișoarei 

Ligia Voro

Piața de Real Estate din România dă semne de maturizare. Ce înseamnă asta pentru retail, industrial & logistics, office & residential

Papuc Irina

Inseminări in vitro în cadrul noului spital public din Timiș

Stefana Muresan

Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea va fi extins; investiție de peste 11 mil. euro

Stefana Muresan

Angajații companiilor membre ABSL au ajutat la amenajarea spațiului de joacă de la SOS Satele Copiilor din Capitală

redactia

Directoarea Centrului de Îngrijiri Paleative Hospice „Dr. Carl Wolff”, următorul Ambasador al Sibiului

redactia

Dupa rezultate remarcabile inregistrate de Banca Transilvania, Horia Ciorcila a primit al cincilea mandat pentru functia de presedinte al CA

Stefana Muresan

Aparatură de peste 2,45 milioane de euro pentru Spitalul „Gavril Curteanu”

Traian Dan

Cele mai apreciate companii din industria serviciilor de afaceri, premiate la Gala ABSL România 2018

Stefana Muresan

Prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș: ”UMFST va trebui să găsească soluții de interacțiune cu producătorii și cu beneficiarii de tehnologie”

Stefana Muresan

TransLogistica EXPO 2017 s-a incheiat! Pregatiri pentru TransLogistica EXPO 2018!

Ionut Oprea

Nomade Communication. Cum să îți spui povestea?

Ligia Voro

Oradea: Cei mai mari contribuabili la buget pe 2016

Stefana Muresan

Leave a Comment